CEO Survey 2022: Ponderea directorilor generali din România care se așteaptă la o încetinire a creșterii economice s-a dublat, de la izbucnirea războiului în Ucraina
Data publicarii: 16-05-2022 | EconomiePotrivit ediției revizuite din luna aprilie a sondajului CEO Survey realizat de PwC România, optimismul directorilor generali din România cu privire la evoluția economiei locale s-a redus după izbucnirea războiului din Ucraina. Astfel, doar 34% dintre aceștia se mai așteaptă la o creștere a PIB-ului național, procentul anterior rezultat în urma sondajului din luna ianuarie fiind de 59%. De asemenea, s-a dublat și ponderea celor care prevăd o încetinire a creșterii economice, de la 26% în urmă cu cinci luni, la nu mai puțin de 54% în prezent.
”De când explorăm opiniile directorilor generali din România în cadrul CEO survey, au fost multe șocuri, însă modul în care au apărut și s-au juxtapus în ultimii doi ani – de la criza sanitară, la criza energetică, la inflația accelerată și război, cu toate efectele lor - nu se poate compara cu nicio perioadă anterioară. Deși porneam în 2022 sub auspicii favorabile și cu mare încredere, după ce economia României recuperase căderea brutală din 2020, izbucnirea războiului din Ucraina a temperat așteptările executivilor din România și din întreaga lume”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC Romania.
De asemenea, ca urmare a războiului din apropierea graniței de nord a țării, s-a redus și ponderea directorilor generali care cred că pot spori veniturile companiilor pe care le conduc, în acest an, de la 49% în ianuarie, la doar 20% în luna mai. Conflictul dintre Rusia și Ucraina a reașezat lista preocupărilor, influențând percepția directorilor executivi din România. Cea mai mare amenințare rămâne astfel volatilitatea macroeconomică, 54% dintre respondenți declarându-se extrem de preocupați de acest risc. Pe locul al doilea urcă conflictele geopolitice, 43% dintre directorii generali indicându-le ca preocupări majore.
Cât privește oportunitățile de extindere, directorii generali din România văd oportunități atât pe piețele din apropierea țării cât și în zone mai îndepărtate ale economiei globale. Comparativ cu cifrele vehiculate anul trecut, importanța Statelor Unite și a Chinei a crescut pentru companiile din România, cele două țări clasându-se pe locul al doilea, respectiv al treilea. De asemenea, remarcăm și noi țări europene care și-au făcut intrarea în acest top precum Austria și Moldova. Germania se află primul loc în topul piețelor cu oportunități de creștere.
”Ce credem că au învățat liderii de afaceri în acești ani? Că există dependențe critice cărora trebuie să le găsească răspunsuri rapide, cum sunt: dependența energetică de Rusia, dependența lanțului de aprovizionare de China, dependența de semiconductori de Taiwan. Posibil ca soluțiile pentru aceste dependențe să producă mai mult protecționism și mai puțină globalizare. Mai mult, pe lângă acești factori care au influențat masiv mediul economic și social, liderii de afaceri au avut de gestionat și transformări legate de forța de muncă, tehnologie, mediu și sustenabilitate - domenii în care presiunea schimbării s-a intensificat în ultimii ani și a impus uneori luarea unor decizii disruptive. Companiile din România - evident nu din toate sectoarele, ci în general - au reacționat și au acționat surprinzător de bine în acești ultimi doi ani, arătând că sunt reziliente și mature”, a mai spus Dinu Bumbăcea.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall