Cushman & Wakefield Echinox: Portofoliul de clădiri administrate s-a triplat în ultimii 5 ani; potențialul de creștere rămâne ridicat pe fondul dezvoltării pieței imobiliare
Data publicarii: 17-03-2023 | ImobiliareFirma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox și-a triplat în ultimii cinci ani portofoliul de clădiri imobiliare aflate în administrare prin departamentul Asset Services. Suprafața totală administrată a ajuns astfel la 450.000 de metri pătrați de spații de birouri, retail și logistică atât în București cât și în restul țării. De asemenea, pentru anul 2023, compania preconizează un avans de cel puțin 10 procente vis-a-vis de anul trecut, evoluție care se bazează pe preocuparea din ce în ce mai crescută a proprietarilor de a gestiona cât mai eficient proiectele pe care le dețin atât din punct de vedere al costurilor cât și al relației cu chiriașii.
”Am ajuns la un portofoliu de peste 450.000 de metri pătrați, reprezentând 20 de proprietăți, cu o valoare de piață de peste 500 de milioane de euro. În total, aceste proiecte găzduiesc 240 de chiriași, din domenii foarte diverse de activitate. Evoluția vine pe fondul nevoii din ce în ce mai mari din partea proprietarilor de a administra cât mai eficient proprietățile, având în vedere evoluția tehnologică pe de o parte și volatilitatea tarifelor la utilități și creșterea inflației, pe de altă parte. În acest context, rolul și calitatea serviciilor oferite de managerii de proprietăți au devenit extrem de importante și pot face diferența în ceea ce privește performanța și atractivitatea clădirilor” spune Mihaela Petruescu, Partner Asset Services Cushman & Wakefield Echinox.
Odată cu creșterea suprafeței totale a activelor administrate, echipa Asset Services din cadrul Cushman & Wakefield Echinox și-a extins și sectoarele acoperite, portofoliul companiei incluzând acum toate categoriile de proprietăți comerciale, de la clădiri de birouri și centre comerciale până la parcuri industriale deținute de unii dintre cei mai importanți proprietari din țară.
Dintre acestea, cea mai mare pondere o au proiectele de logistică cu 261.000 de metri pătrați, pe locul al doilea clasându-se cele de retail, cu 125.000 de metri pătrați. Clădirile de birouri din portofoliul Cushman & Wakefield Echinox însumează o suprafață de 68.000 de metri pătrați.
”Creșterea diviziei de Asset Services este o dovadă că pe piața imobiliară nu este nevoie doar de consultanță pentru a închiria sau cumpăra un spațiu, iar accentuarea competiției dintre proprietari pentru a atrage chiriași, și dintre companii pentru a atrage și a reține cei mai buni angajați, impune stabilirea/crearea/dezvoltarea de echipe pentru a oferi cele mai moderne și eficiente soluții, și cele mai bune condiții de lucru” adaugă Mihaela Petruescu, Partner Asset Services Cushman & Wakefield Echinox.
Printre clienţii reprezentativi ai departamentului de Asset Services al companiei Cushman & Wakefield Echinox se numără o serie dintre cei mai mari investitori şi dezvoltatori din piaţa imobiliară locală, precum Țiriac Imobiliare, Logicor, Zeus Capital & Resolution Property Investment, Rewe Romania, Colosseum Mall, Akcent Development, sau Scallier.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare