BankNews.ro - The Business Republic

Intesa Sanpaolo este interesata de achizitia unei participatii din Telecom Italia
International | Data Publicarii: 16-04-2007

Directorul executiv al grupului bancar Intesa Sanpaolo, Corrado Passera, a anuntat ca banca italiana analizeaza posibilitatea achizitionarii unei participatii din compania de telecomunicatii Telecom Italia, relateaza Reuters. "Singurul lucru pe care il voi declara este ca analizam diferite posibilitati in acest sens", a declarat Passera cu ocazia unei conferinte de presa privind noul plan de afaceri al grupului bancar.

Surse familiare cu aceasta situatie au precizat ca grupul bancar italian se afla in discutii cu gigantul american de telecomunicatii AT&T si cu grupul mexican de telefonie America Movil, detinut de cel ce a devenit de curand ocupantul locului doi in clasamentul mondial al celor mai bogati oameni, Carlos Slim Helu, privind posibilitatea achizitionarii unei treimi din principalul actionar al Telecom Italia, grupul Olimpia.

Fiind intrebat despre o eventuala oferta de preluare a grupului bancar italian Carifirenze, Passera a precizat ca "se stie foarte bine ca am facut o propunere in acest sens celor trei fundatii ce controleaza grupul Carifirenze".

Surse financiare au declarat pentru Reuters ca Intesa Sanpaolo se afla in discutii cu grupul bancar Carifirenze privind o eventuala preluare, pentru suma de aproximativ 4,6 miliarde euro.

Grupurile bancare Banca Intesa si Sanpaolo IMI au fuzionat in cursul anului trecut, pentru a crea a sasea banca europeana ca marime.

Cele doua banci italiene, Intesa si Sanpaolo IMI, detin impreuna peste sase mii de filiale, in acest calcul fiind incluse si unitatile Cariparma si FriulAdria. Acest numar de sase mii de filiale inseamna dublul celor detinute de cel mai apropiat concurent al lor, Unicredit.

Entitatea bancara rezultata prin fuziunea bancilor Intesa si Sanpaolo este liderul de piata in cele mai multe zone ale Italiei, cu o cota de piata de 19%, in partea de nord-est, de 14%, in centrul tarii, respectiv de 23,6%, in zona bogata de nord-vest a Italiei.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/10207