BankNews.ro - The Business Republic

Taxa auto pentru emisii de poluanti ar putea fi eliminata
Auto | Data Publicarii: 07-06-2007

Introducerea taxei de prima inmatriculare auto ofera posibilitatea eliminarii taxei pentru emisii de poluanti in atmosfera pentru surse mobile, iar Guvernul sustine aceasta varianta, a declarat, joi, presedintele Administratiei Fondului de Mediu, Mihai Toti.

"Grupul interministerial in care se decide eliminarea acestei taxe este de acord ca nu pot exista in acelasi timp si taxa pentru emisii de poluanti in atmosfera pentru emisii mobile si taxa de prima inmatriculare", a precizat Toti.

Ministrul mediului, Attila Korodi, declara, la inceputul lunii mai, ca taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera provenite de la masini, platita de operatorii economici la Administratia Fondului pentru Mediu, va fi eliminata, deoarece, prin corelare cu taxa auto, s-ar ajunge la o dubla taxare. Potrivit acestuia, proiectul de lege privind organizarea Fondului pentru Mediu se afla in circuitul ministerial de avizare.

Conform Ordonantei de Urgenta 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobata prin Legea 105/2006, operatorii economici achita la Fondul pentru Mediu o taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera provenite de la surse mobile - masini. Potrivit actului normativ mentionat, operatorii economici platesc 0,02 lei/kg pentru pulberi, 0,04 lei/kg pentru oxizi de azot si oxizi de sulf, 12 lei/kg pentru plumb, 16 lei/kg pentru cadmiu si 20 lei /kg pentru emisiile de mercur si cele de poluanti organici persistenti.

Comisia Europeana a declansat, pe 20 martie 2007, procedura de infringement (incalcare a tratatelor) impotriva Romaniei pentru taxa de inmatriculare. Comisia Europeana considera ca taxa de prima inmatriculare, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2007, contravine jurisprudentei Curtii Europene si Tratatului de aderare a Romaniei la UE. CE contesta modul de calcul al taxei pentru masinile vechi si incalcarea principiului nediscriminarii intre cetatenii UE. Astfel, din cauza sistemului de calcul, nivelul taxei pentru masinile vechi depaseste valoarea reziduala a masinilor, iar masinile second hand vandute de cetatenii romani nu sunt taxate la vanzare asa cum se intampla cu cele vandute de alti cetateni UE.

Taxa de prima inmatriculare, in vigoare de la 1 ianuarie 2007, se calculeaza in functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 de euro, pentru autovehiculele noi, foarte mici, cu o capacitate cilindrica de 600 cmc, dotate cu euro 4 si ajunge pana la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara euro si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/11145