BankNews.ro - The Business Republic

Cea mai moderna si mai controversata cladire din lume
International | Data Publicarii: 15-06-2007

Una dintre cele mai controversate cladiri din lume, National Grand Theatre din Beijing, a fost prezentata astazi publicului. Lucrarile la cladirea proiectata special pentru Jocurile Olimpice care vor fi organizate in capitala Chinei in 2008, vor fi terminate abia in luna octombrie.

National Grand Theatre din Beijing, proiectat de arhitectul francez Paul Andreu, sfideaza, la prima vedere, orice lege a fizicii. La exterior, are forma unei cupole, iar cea mai mare parte a cladirii se afla in subteran, unde se afla sala de opera cu sase mii de locuri, o sala de concerte si una de teatru.

Intrarea se face prin-un pasaj subteran pentru ca teatrul este inconjurat de un lac artificial, care are o suprafata de 36 de mii de metri patrati. La constructia sa au fost folosite peste sase mii de metri patrati de oglinda, care acopera tot exteriorul.

Pentru constructori una dintre cele mai mari provocari a fost saridice o cladire care exista mai mult in subteran intr-o zona foarte des vizata de cutremure si unde panza freatica se afla la numai cativa metri adancime.

Locul ales pentru amplasarea acestei cladiri a fost incojurat de controverse. Pentru ca se afla in apropierea Pietei Tienanmen, autoritatile comuniste de la Beijing l-au obligat pe arhitect sa o reproiecteze, astfel incat sa nu fie mai inalta decat celelalte constructii din zona, pentru ca ar fi fost un act de sfidare a traditiilor chineze.

De asemenea, multi localnici sustin ca National Grand Theatre este o cladire mult prea moderna si indrazneata pentru a fi amplasata in apropierea orasului interzis din capitala Beijing.

Realitatea TV

http://www.banknews.ro/stire/11273