BankNews.ro - The Business Republic

Directorul executiv al Societe Generale anunta ca nu mai este dispus sa demisioneze
International | Data Publicarii: 25-02-2008

Daniel Bouton, directorul executiv al bancii franceze Societe Generale, a declarat intr-un interviu acordat luni cotidianului economic Les Echos ca nu mai este dispus sa isi depuna demisia, informeaza AFP, citata de NewsIn.

"Mi-am depus de doua ori demisia si consiliul de administratie a refuzat-o de doua ori. Momentan aceasta demisie nu mai este pe masa", a confirmat acesta. "Raman, pilotez, conduc. Nu trebuie sa existe nicio indoiala in acest sens", a declarat Bouton.

Chestionat cu privire la pierderile de 4,9 miliarde euro inregistrate in 2007, Bouton a estimat ca aceasta este "o pierdere operationala cauzata de o frauda enorma".

"Divizia bancara de retail precum si celelalte divizii ale Societe Generale merg foarte bine, sunt foarte performante si demonstreaza calitatea unui model echilibrat dezvoltat inca din 1999", a adaugat acesta.

Privind evolutia titlurilor bancii, Bouton a precizat ca Societe Generale a "estimat o reducere a activitatii, avand in vedere ca piata este marcata de turbulente inca din vara".

"Incepand cu anul 2009 sau 2010, vom evolua din nou la capacitate maxima pe piata derivativelor, unde suntem lideri de piata", a afirmat Bouton.

Societe Generale a anuntat la data de 24 ianuarie pierderi de aproape 7 miliarde euro, dintre care 4,82 miliarde au fost atribuite unei "fraude" a traderului Jerome Kerviel iar restul de doua miliarde fiind cauzate de criza creditelor ipotecare.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/15883_directorul_executiv_al_societe_generale_anunta_ca_nu_mai_este_dispus_sa_demisioneze.html