Turbulentele ce au afectat pietele financiare globale au redus si perspectivele de profit ale Allianz, tintele financiare stabilite pentru anul curent si anul urmator devenind mult mai greu de atins, a informat joi cel mai mare asigurator european, citat de Reuters.
Obiectivul Allianz, de a spori profitul operational cu o medie de 10% in 2008 si 2009, a devenit mult mai greu de atins, compania fiind confruntata si cu deprecieri suplimentare ale activelor, din cauza investitiilor in produse financiare structurate complexe, a afirmat compania.
"Avand in vedere criza de pe pietele financiare si dificultatea de a analiza impactul asupra economiei, atingerea obiectivelor a devenit mult mai dificila", a declarat directorul executiv al Allianz, Michael Diekmann, referindu-se la profitul operational al companiei.
"Din cauza incertitudinilor actuale si potentialele deprecieri suplimentare de active, nu este posibil sa oferim o prognoza privind contributia diviziei bancare la rezultatele financiare", a adaugat acesta.
Allianz a raportat luna trecuta un profit net record de aproape 8 miliarde euro (12,58 miliarde dolari) pentru anul 2007, insa a avertizat ca efectele crizei creditelor din Statele Unite ale Americii ii vor afecta afacerile.
Pe langa alte deprecieri ale activelor, pe care Allianz a precizat ca le asteapta in primul trimestru din 2008, compania a declarat ca sporirea concurentei pe piata asigurarilor de proprietati si in caz de accident, principala afacere a grupului, va limita crestere pe pietele in curs de dezvoltare.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/16467_allianz_anunta_ca_obiectivele_de_profit_pentru_2008-2009_au_devenit_mult_mai_greu_de_atins.html