BankNews.ro - The Business Republic

Millennium Bank a lansat un credit pentru firmele care vor sa-si refinanteze datoriile
Finante-Banci | Data Publicarii: 17-09-2008

Millennium Bank a lansat o facilitate destinata companiilor pentru refinantarea creditelor de capital de lucru, de investitii sau leasing, si anume Creditul pentru Consolidarea Datoriilor, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro.

"Creditul de Consolidare a Datoriilor imbunatateste lichiditatea campaniilor si controlul asupra afacerii prin consolidarea datoriilor bancare si/sau restructurarea scadentei acestora", a declarat Dana Feher, Head of Corporate Banking Products la Millennium Bank.

Prin achizitionarea Creditului pentru Consolidarea Datoriilor, clientul va achita o singura rata lunara care poate fi mai mica decat totalul ratelor lunare anterioare. Creditul de Consolidare a Datoriilor se acorda pe o perioada de pana la 60 de luni, in RON, EUR, USD, CHF sau GBP. Perioada de gratie este de pana la sase luni.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/20862_millennium_bank_a_lansat_un_credit_pentru_firmele_care_vor_sa-si_refinanteze_datoriile.html