BankNews.ro - The Business Republic

Scotia, noua atractie a imigrantilor
International | Data Publicarii: 05-02-2009

Un studiu efectuat asupra a 2.602 persoane aflate in cautare de loc de munca in alta tara decat cea de origine, arata ca Scotia este prima alegere a celor care doresc sa munceasca in Marea Britanie, 49% dintre acestia alegand Scotia si doar 44% Anglia.

Dintre respondenti, 58% sunt din Europa, 10% din Asia si 8% din America de Nord. Pentru categoria de varsta de 25-44 ani, procentul este covarsitor: 86% au numit Scotia ca prima optiune in decizia lor de relocare a serviciului.

"Nu sunt deloc surprins ca un numar atat de mare de oameni are in vedere Scotia. Aici pot gasi servicii cu salarii decente intr-o mare varietate de industrii. In plus, tara ofera o buna calitate a vietii, scoli si universitati bune, case ieftine, o cultura primitoare si un peisaj superb", spune Hazel Sinclair, managerul unui site de recrutari.

Cei care se gandesc la relocarea serviciului in alta tara au nominalizat importante urmatoarele facilitati: un bun sistem educational (74%), pretul caselor (66%), gradul de dezvoltare culturala si comerciala (52%).

George Trifu

http://www.banknews.ro/stire/25094_scotia,_noua_atractie_a_imigrantilor.html