Scaderea impozitelor promisa de noul guvern german este "aproape de limita", a recunoscut noul ministru german de finante, Wolfgang Schauble, intr-un interviu acordat publicatiei Stern, citata de AFP.
Scaderea impozitelor, ce totalizeaza 20 miliarde euro, promisa de la 1 ianuarie de noua coalitie de guvernamant dintre conservatori si liberali "este aproape de limita", a declarat Schauble.
"Suma este foarte mare", a mai spus conservatorul, ce urmeaza sa fie investit oficial miercuri, impreuna cu ceilalti ministrii din cadrul noului guvern.
Schauble a aparat, totusi, decizia guvernului. "In contextul unei astfel de crize economice fara precedent, statul nu poate decat sa finanteze relansarea cresterii, cu riscul unor datorii mai mari", a afirmat el.
"Trebuie mai intai sa iesim din criza si apoi sa reluam consolidarea finantelor", a explicat ministrul, asigurand ca guvernul are o politica de solidaritate intre generatii.
Marti, liderul ministrilor de finante din zona euro, Jean-Claude Juncker, a criticat aspru politica de indatorare a Germaniei ca reactie la criza, sustinand ca statul are un nivel abia suportabil al datoriei publice, declaratie ce a reprezentat un avertisment pentru noul guvern.
"Germania inregistreaza o datorie exagerata, abia suportabila pentru generatiile viitoare. Noul guvern trebuie sa realizeze acest lucru", afirma Junker.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/33712_germania_admite_ca_reducerile_de_taxe_creeaza_o_situatie_la_limita_pentru_finantele_tarii.html