BankNews.ro - The Business Republic

Volksbank Romania lanseaza saptamana viitoare un nou credit ipotecar, ca alternativa la Prima Casa
Finante-Banci | Data Publicarii: 04-11-2009

Volksbank Romania va lansa saptamana viitoare un credit ipotecar ca alternativa la programul guvernamental Prima Casa, pentru care dobanda este Euribor plus o marja de 3,99% pe an, a declarat miercuri, presedintele Volksbank Romania, Gerald Schreiner.

"Vom lansa creditul Family Home ca alternativa la Prima Casa, pentru care limita este de 250.000 de euro. Acesta se adreseaza in special cuplurilor care doresc sa achizitioneze o locuinta", a afirmat Schreiner.

"Dobanda e Euribor plus 3,99%, iar imprumutul se acorda cu asigurare de viata sau de risc de credit", a completat el.

Presedintele Volksbank Romania a precizat ca banca are si un produs similar pentru persoanele care doresc sa-si achizitioneze singure o locuinta, numit Full House, pentru care limita de credit este mai redusa.

In functie de conditiile in care sunt luate imprumuturile - de exemplu daca perioada de contractare este mai redusa -, dobanda poate fi mai mica.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/33946_volksbank_romania_lanseaza_saptamana_viitoare_un_nou_credit_ipotecar,_ca_alternativa_la_prima_casa.html