Romania trebuie sa mentina nivelul datoriei publice sub 35% din produsul intern brut (PIB) in perioada urmatoare, iar dezvoltarea tarii trebuie sa continue prin atragerea unor fonduri suplimentare care sa nu mareasca datoria publica, a spus, joi, reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu.
"Cred ca nivelul maxim (al datoriei publice, n.r.) in perioada urmatoare ar trebui sa fie 35% din PIB, dar dezvoltarea trebuie sa continue prin atragerea unor fonduri suplimentare pentru a inlocui datoria publica", a precizat Tanasescu.
In privinta nivelul actual de circa 29% din PIB, Tanasescu a precizat ca este "ingrijoratoare" viteza cu care a crescut datoria publica in ultimii ani.
"Multi vor spune bravo, dar este ingrijoratoare viteza cu care a crescut. S-a dublat in ultimii doi ani si jumatate. Daca va continua tot asa, vom ajunge foarte rapid la scoruri foarte mari fara rezultate consistente", a adaugat reprezentantul Romaniei la FMI.
In opinia sa, Romania ar trebui sa genereze in perioada urmatoare datorie publica plecand de la principii si criterii de dezvoltare, bazandu-se pe o "atitudine cumpatata".
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/36280_tanasescu_romania_trebuie_sa_mentina_nivelul_datoriei_publice_sub_35p_din_pib.html