BankNews.ro - The Business Republic

Guvernul ia in calcul majorarea pensiilor cu 4% incepand de anul viitor
Economie | Data Publicarii: 13-12-2012



Ministerul Finantelor a anuntat ca la definitivarea proiectului de buget pe 2013 Guvernul Ponta va lua in calcul o majorare a pensiilor cu aproximativ 4% incepand cu luna ianuarie.

"Guvernul Ponta a hotarat ca este o prioritate majorarea pensiilor si se ia in calcul, la definitivarea proiectului de buget pe anul 2013, o majorare a acestora cu cca. 4% incepand cu luna ianuarie 2013, in conformitate cu Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, se arata in comunicatul de presa emis miercuri de MF.

Ministerul Finantelor mai informeaza ca "s-a aprobat mentinerea drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, precum si a altor drepturi care se acorda din bugetul general consolidat, la nivelul acestora din luna decembrie 2012, ce include majorarea de 7,4% care asigura recuperarea integrala a reducerii salariilor cu 25% efectuata in iulie 2010; salariile majorate cu 7,4% aferente lunii decembrie vor fi platite in cursul lunii ianuarie, fiind deja alocate fondurile necesare”.

http://www.banknews.ro/stire/64526_guvernul_ia_in_calcul_majorarea_pensiilor_cu_4p_incepand_de_anul_viitor.html