Sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti (CAB) a respins joi cererea lui Dan Diaconescu de suspendare a deciziei Consiliului National al Audiovizualului (CNA) prin care s-a ridicat licenta de transmisie a postului Oglinda TV (OTV).
Decizia poate fi atacata cu recurs in termen de cinci zile de la comunicare la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).
Dan Diaconescu a declarat joi, la Slatina, ca va ataca aceasta decizie la ICCJ.
Pe 6 martie, Sectia de contencios administrativ a CAB urmeaza sa judece cererea de anulare a deciziei CNA de suspendare a licentei OTV. Daca judecatorii decid, la recurs, suspendarea deciziei CNA, postul OTV isi poate relua emisia pana la o decizie definitiva in cazul anularii acestei hotarari.
Saptamana trecuta, Consiliul National al Audiovizualului a ridicat licenta de emisie SC Ocram Televiziune SRL pentru postul Oglinda TV. Decizia, adoptata in unanimitate, a intrat in vigoare de la momentul informarii postului de catre CNA.
Patronul OTV, Dan Diaconescu, a criticat decizia Consiliului, sustinand ca aceasta hotarare are un substrat politic.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/65477_cab_a_respins_cererea_de_suspendare_a_deciziei_prin_care_s-a_anulat_licenta_otv.html