PAID, compania care emite politele de asigurare obligatorie a locuintelor, avea la sfarsitul lunii mai 333.000 de contracte in vigoare, care acopera daunele produse de cutremure, inundatii si alunecari de teren in limita a 20.000 si respectiv 30.000 de euro. Numarul politelor s-a stabilizat intre 330.000 si 340.000 in ultima jumatate de an.
Stabilizarea portofoliului companiei vine in contextul in care numarul caselor preluate in asigurare a scazut cu 52% pe parcursul anului trecut. Numarul politelor in vigoare atinsese un minim de 200.000 de contracte in toamna anului trecut, in timp ce varful inregistrat in octombrie 2011 a fost de 800.000 de contracte.
Lacunele de ordin legislativ, precum si incoerenta autoritatilor locale care au evitat sanctionarea proprietarilor care nu si-au reinnoit politele au fost principalii factori care au contribuit la subtierea portofoliului PAID. Pretul a fost stabilit luand in calcul preluarea in asigurare a unui numar de circa 8 milioane de locuinte, iar in conditiile actuale exista un semn de intrebare cu privire la viabilitatea acestui sistem.
Sursa: ZF.ro
http://www.banknews.ro/stire/68371_circa_330000_de_case_erau_asigurate_printr-o_polita_obligatorie_la_sfarsitul_lunii_mai.html