BankNews.ro - The Business Republic

Profitul Renault a crescut in 2013 cu 59%, datorita majorarii vanzarilor la modelele low-cost Dacia
Auto | Data Publicarii: 13-02-2014

Profitul operational al Renault, al treilea mare producator auto european, a crescut anul trecut cu 59% datorita majorarii vanzarilor la modelele low-cost Dacia si a masurilor de reducere a costurilor, transmite Bloomberg.

Profitul inainte de taxe, impozite si elemente exceptionale a urcat in 2013 la 1,24 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari), depasind estimarile analistilor, de 1,06 miliarde de euro. Veniturile au crescut anul trecut cu 0,5%, la 40,9 miliarde de euro.

Renault se asteapta la cresterea vanzarilor si a profitului operational in 2014. Compania are ca obiectiv sa ajunga la venituri anuale de 50 miliarde de euro in urmatorii trei ani.

Profitul net a scazut cu 66%, la 586 milioane de euro. Renault a anuntat ca va mentine neschimbate dividendele, la 1,72 euro pe actiune.

'Angajamentul tuturor angajatilor Renault a permis grupului sa-si indeplineasca obiectivele din 2013, intr-un mediu nefavorabil. Intarit de acest rezultat, grupul poate incepe cu incredere a doua etapa a planului strategic', a declarat directorul general al aliantei Renault-Nissan, Carlos Ghosn.

Luna aceasta, compania a anuntat ca intentioneaza sa-si dubleze cota de piata in India. In decembrie, Renault a primit aprobarea autoritatilor de reglementare din China, cea mai mare piata auto din lume, pentru a construi prima sa fabrica in statul asiatic.

Conform datelor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, Renault a fost singurul producator auto din Europa din primii cinci care a raportat cresterea vanzarilor in 2013. Avansul s-a datorat cresterii cu 23% a vanzarilor Dacia, care a compensat declinul de 1,5% al brandului Renault. 

In decembrie, compania a estimat o crestere de 1% a cererii in Franta si in Europa in cursul anului 2014, iar livrarile pe plan global ar urma sa inregistreze un avans de 2%.

Vanzarile companiei, inclusiv la brandurile Dacia si Samsung, au crescut anul trecut cu 3,1%, la 2,63 milioane de masini si vehicule comerciale usoare.

Si partenerul de alianta al Renault, producator auto nipon Nissan, a anuntat saptamana aceasta cresterea profitului net cu 56,8% in trimestrul patru din 2013, depasind estimarile analistilor, pe fondul deprecierii yenului si al imbunatatirii vanzarilor in China.

In perioada octombrie - decembrie 2013, al doilea producator auto din Japonia a inregistrat un profit de 84,3 miliarde de yeni (824,73 milioane de dolari), in timp ce analistii se asteptau la 57,1 miliarde de yeni.

Nissan a mentinut estimarea privind obtinerea unui profit de 355 de miliarde de yeni in anul fiscal ce se incheie la 31 martie 2014, in timp ce analistii estimau 364,2 miliarde de yeni.

Alianta Renault-Nissan, impreuna cu divizia din Rusia, AvtoVAZ, a vandut anul trecut un numar record de vehicule - 8,3 milioane - clasandu-se pe locul patru in topul producatorilor auto globali, dupa Toyota, General Motors si Volkswagen.

In 2013, Nissan a vandut 5,1 milioane de unitati in intreaga lume, in timp ce livrarile Renault au ajuns la 2,63 milioane de vehicule, iar AvtoVAZ a comercializat 353.000 de unitati.

Vanzarile Dacia au crescut la nivel mondial cu 19,3%, in 2013, in comparatie cu anul precedent, ajungand la aproape 430.000 de unitati. Vanzarile Dacia provin din comercializarea mai multor tipuri de modele, Sandero devenind cea mai vanduta marca a constructorului, cu 150.591 de unitati.

Datele vin dupa ce surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul au anuntat luna trecuta ca alianta Renault-Nissan va numi noi directori, pentru a dezvolta cooperarea intre cei doi producatori auto. Renault si Nissan vor numi doi directori, unul responsabil pentru tehnologie si celalalt pentru productie, sustin sursele.

Directorii vor coordona echipele celor doi producatori auto responsabile de tehnologie si productie si isi vor prezenta rapoartele directorului Renault responsabil pentru competitivitate, Thierry Bollore, si omologului sau de la Nissan, Hiroto Saikawa.

Decizia face parte din anuntatul plan de majorare a economiilor realizate de alianta Renault - Nissan la 4 miliarde de euro (5,5 miliarde de dolari) anual, pana in 2016. In 2012, alianta a realizat economii de 2,69 miliarde de euro.

Renault si Nissan au un parteneriat din 1999, in care Renault detine 44,3% din actiunile Nissan, in timp ce Nissan controleaza un pachet de 15% din actiunile Renault.

Compania Dacia a fost preluata de Renault in anul 1999. Relansata in 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit in opt ani un jucator de notorietate pe piata auto europeana.

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/70793_profitul_renault_a_crescut_in_2013_cu_59p,_datorita_majorarii_vanzarilor_la_modelele_low-cost_dacia.html