Oligarhii, băncile şi companiile din Rusia s-au
împrumutat masiv în ultimii ani în afara ţării, datoria externă totală depăşind
700 miliarde dolari la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor băncii
centrale ruse, care evidenţiază riscurile unor sancţiuni mai dure în contextul
crizei ucrainene.
Faţă de finele anului 2011, soldul datoriei externe a
crescut cu aproape 200 de miliarde de dolari, potrivit CNN.
Chiar în această săptămână, marcată de anexarea
Crimeei de către Rusia, compania minieră Metalloinvest a anunţat că a obţinut o
linie de finanţare a exporturilor de 1,15 miliarde de dolari de la un grup de
bănci, printre care cele mai mari trei instituţii de credit din Franţa,
Deutsche Bank (Germania), UniCredit (Italia), ING (Olanda), Credit Suisse
(Elveţia) şi Bank of Tokyo Mitsubishi (Japonia).
Metalloinvest este controlată de miliardarul Alişer
Usmanov, cel mai bogat om din Rusia şi un apropiat al preşedintelui Vladimir
Putin.
Liderii statelor UE vor analiza din nou joi măsuri
pentru a creşte presiunea asupra Rusiei, după ce Putin a semnat marţi tratatul
de anexare a regiunii ucrainene.
Statele Unite şi Europa afirmă că Rusia a încălcat
suveranitatea Ucrainei şi au impus deja restricţii de călătorie şi îngheţarea
activelor în cazul a 28 de oficiali ruşi şi ucraineni cu rol determinant în
anexarea Crimeei.
Statele UE vor acţiona, probabil, extrem de precaut în
privinţa impunerii de sancţiuni, care ar avea impact economic negativ puternic
de ambele părţi. în comparaţie cu Statele Unite, Rusia are relaţii comerciale
şi de investiţii mult mai strânse cu Europa.
Continuarea, pe Mediafax.
http://www.banknews.ro/stire/71205_oligarhii,_băncile_şi_companiile_din_rusia_au_datorii_externe_de_peste_700_miliarde_de_dolari.html