Fondul Monetar International (FMI) sustine ca, in acest
moment, nu este recomandata o continuare a relaxarii politicii monetare de
catre Banca Nationala a Romaniei, fie ca este vorba de reducerea dobanzii de
politica monetara fie de diminuarea rezervelor minime obligatorii. 'Dobanda de
politica monetara se afla la un nivel minim record. Si inflatia se afla la un
nivel minim record, dar prognoza BNR, ca si a noastra, arata ca inflatia va
creste mai tarziu in acest an, de aceea reducerea dobanzii nu este recomandata',
a declarat, marti, Andrea Schaechter, seful misiunii FMI pentru Romania, in
cadrul unei teleconferinte referitoare la aprobarea, de catre board-ul FMI, a
primelor doua evaluari ale acordului cu Romania.
Ea a spus ca, pe langa factorii interni, BNR ar trebui sa
tina cont in deciziile sale si de volatilitatea la nivel global.
In privinta rezervelor minime obligatorii, reprezentantul
FMI accepta faptul ca, in Romania, acestea se afla cu mult peste cele din
celelalte tari din Uniunea Europeana, dar, din cauza mediului extern, nici
reducerea rezervelor nu este recomandata. 'Intelegem motivatia bancii centrale
de a reduce, in timp, rezervele minime obligatorii dar, asa cum am punctat si
in raport, reducerea trebuie operata gradual, luand in considerare si mediul
extern. De fapt, am inteles ca BNR a tinut, deja, cont de aceste aspecte', a
mai spus Andrea Schaechter.
Banca Nationala a Romaniei a decis, in data de 28 martie
2014, mentinerea dobanzii de politica monetara la 3,5% pe an si a rezervelor
minime obligatorii la 12% pentru pasivele in lei si 18% pentru cele in valuta.
SURSA: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/71361_fmi_recomanda_bnr_sa_mentina_neschimbate,_pentru_moment,_dobanda_de_politica_monetara_si_rezervele_minime_obligatorii.html