BankNews.ro - The Business Republic

Băncile vor să dea credite, dar companiile româneşti nu sunt solvabile
Finante-Banci | Data Publicarii: 10-04-2014

Băncile din România vor să acorde credite companiilor, însă lipsa profiturilor şi îndatorarea sub alte forme le fac nebancabile, a declarat economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, în cadrul conferinţei Country Risk Coface. Explicaţiile sale au venit în contextul în care economistul şef al BNR, Valentin Lazea, a arătat că doar 12-14% dintre firmele româneşti au credite, iar băncile ar trebui şi pot să facă mai mult pentru creditare.

Gradul de îndatorare al companiilor româneşti le plasează în topul Uniunii Europene, chiar dacă puţine, circa 75.000, au credite la bănci. Multe societăţi au recurs la împrumuturi de la firmele mamă sau la credite comerciale, consecinţa fiind un grad ridicat de îndatorare raportat la capitalizare.

„Ceea ce le lipseşte companiilor nu este îndatorarea, adică acces la credite, ci capitalizarea, iar aici rolul pieţei de capital este crucial. O alternativă suplimentară ar fi fondurile de venture capital”, a spus Ionuţ Dumitru. Acesta a arătat că multecompanii nu sunt bancabile din cauza altor datorii. Astfel din totalul firmelor din România, potrivit datelor oficiale de la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, doar 630.000 fac raportări, iar dintre acestea 450.000 au activitate propriu-zisă şi doar 250.000 au profit.

Continuarea, in Capital.

http://www.banknews.ro/stire/71508_băncile_vor_să_dea_credite,_dar_companiile_româneşti_nu_sunt_solvabile.html