BankNews.ro - The Business Republic

VIG a făcut “constatări serioase” după un audit la BCR Life
Finante-Banci | Data Publicarii: 11-04-2014

Vienna Insurance Group (VIG) a reevaluat în scădere cu 40 milioane euro primele brute subscrise în anul 2012 în România pe segmentul asigurărilor de viaţă, după "constatări serioase" în urma unui audit care a condus la restructurarea BCR Asigurări de Viaţă şi înlocuirea managementului, informează Mediafax. 

Astfel, în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate IAS 8, compania austriacă a revizuit în scădere primele brute subscrise în 2012 pe piaţa asigurărilor de viaţă din România, la 74,6 milioane euro, faţă de nivelul de 114,3 milioane euro raportat pentru finele acelui an, potrivit raportărilor VIG, rezultând o diferenţă de aproape 40 milioane euro. Acţionarii BCR Asigurări de Viaţă (BCR Life), a doua companie ca mărime pe segmentul de asigurări de viaţă, au aprobat în luna ianuarie o majorare a capitalului social cu 120 milioane de lei. Surse apropiate companiei declarau, pentru Mediafax, la finele anului trecut, că preşedintele Directoratului BCR Asigurări de Viaţă (BCR Life), Florina Vizinteanu, va pleca din companie la 1 ianuarie. Ea a ocupat această funcţie timp de opt ani. BCR Asigurări de Viaţă a fost înfiinţată în 2005 şi a devenit membră a grupului VIG la începutul anului 2009. VIG mai deţine în România companiile Omniasig şi Asirom. Omniasig nu are operaţiuni în zona asigurărilor de viaţă. Asirom a subscris anul trecut prime de 89 milioane lei pe piaţa asigurărilor de viaţă. Vienna Insurance notează, în raportul anual, că BCR Asigurări de Viaţă a înregistrat creşteri ale veniturilor din prime în fiecare an după integrarea în grup şi până în 2012 inclusiv şi a reuşit să obţină o poziţie importantă pe piaţă. Toate rezultatele financiare anuale pregătite de companie în conformitate cu legile române şi cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) au primit avizul auditorilor independenţi, continuă grupul.

"Din moment ce efectele ajustărilor vizează aproape în exclusivitate anii financiari 2012 şi 2013, în timp ce alte eventuale efecte asupra unor perioade de timp mai vechi nu au putut fi calculate şi stabilite cu rigurozitate, VIG nu a făcut nicio modificare asupra bilanţului la 1 ianuarie 2012. Aceste ajustări se referă în exclusivitate la anul financiar 2012", se mai spune în raport.

Continuarea, in Curierul National.

http://www.banknews.ro/stire/71528_vig_a_făcut_econstatări_serioasee_după_un_audit_la_bcr_life.html