Volumul creditelor acordate în agricultură a fost în anul
2013 de 11 miliarde de lei, aproape 20% din această sumă fiind garantată de FGCR,
a declarat, marţi, Veronica Toncea, director general al Fondului de Garantare a
Creditului Rural (FGCR), într-o conferinţă privind accesarea fondurilor
europene din agricultură.
'Volumul creditelor acordate în agricultură, în anul 2013, a
fost de 11 miliarde lei, iar aproape 20% din această sumă a fost garantată de
noi. Poate nu este mult, dar este o etapă şi cred că, dacă noi vom fi suficient
de eficienţi şi de transparenţi, vom putea să creştem acest nivel, pentru că
seriozitatea unui garantor este să fie un partener loial şi cinstit în etapa
negocierii unei convenţii. Tot ceea ce negociem la semnarea convenţiei sunt
lucruri transparente şi sunt la îndemâna băncii, este o garanţie recunoscută de
BNR şi pentru ea nu se constituie provizioane, pentru că lucrăm pe bani
publici', a spus Toncea.
în anul 2012, creditele acordate în agricultură au însumat
9,6 miliarde de lei.
Potrivit datelor prezentate de şeful FGCR, la finele lunii
februarie 2014 erau în sold 16.000 de beneficiari, cea mai mare pondere în
portofoliu având-o CEC Bank, iar peste 2.000 de beneficiari şi-au putut realiza
obiectivele de investiţii.
'Ca expunere avem aproape 700 de milioane de euro şi peste
2.050 de beneficiari ai PNDR, care şi-au putut realiza obiectivele de
investiţii cu ajutorul nostru privind accesul de finanţare. Numai în trimestrul
I din acest an, datorită schimbării principiilor pe ultimele măsuri lansate şi
creşterii adresabilităţii către fermele de familie, s-a dublat numărul
solicitărilor de garantare faţă de primul trimestru din 2013. Este un lucru
care spune foarte mult', a adăugat Toncea.
SURSA: Economica.
http://www.banknews.ro/stire/71610_toncea_fgcr_volumul_creditelor_acordate_în_agricultură_a_fost_de_11_miliarde_de_lei_în_anul_2013.html