Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat unele
modificări la statutul Fondului Proprietatea (FP), printre acestea numărându-se
şi reducerea mandatului administratorului de la patru la doi ani.
Acţionarii FP au aprobat în luna noiembrie a anului trecut
reducerea mandatului administratorului de la patru la doi ani, propunere venită
din partea celui mai mare acţionar al FP, fondul american de hedging Elliott
Associates.
De asemenea, acţionarii au decis să prelungească de
principiu mandatului actualulului administrator, Franklin Templeton, cu doi
ani, începând din septembrie 2014.
Elliott Associates a propus câteva criterii de performanţă
pentru Franklin Templeton, a căror neîndeplinire ar putea duce la încheierea
anticipată a mandatului.
Astfel, până cel târziu în 15 iulie 2015, Franklin Templeton
trebuie să prezinte rezultatele activităţii sale, iar dacă criteriile de
performanţă nu au fost atinse, trebuie convocată o AGA în luna septembrie 2015
pentru revocarea anticipată a mandatului, potrivit propunerii Elliott.
Totodată, ASF a avizat şi reducerea cvorumului necesar
pentru reducerea capitalului social, de la 50% la 25%.
Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat şedinţa bursieră
de marţi în stagnare, la 0,885 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră
a companiei este de 11,139 miliarde lei (2,49 miliarde euro).
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip
închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror
proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de
retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori
Bucureşti în ianuarie 2011.
SURSA: Mediafax.
http://www.banknews.ro/stire/71630_asf_a_avizat_modificarea_statutului_fondului_proprietatea_prin_reducerea_mandatului_administratorului_de_la_4_la_2_ani.html