Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo,
s-au aliat cu fondul american de investiţii Kohlberg Kravis Roberts (KKR),
pentru a transfera creditele neperformante într-un vehicul ce va furniza
capital pentru companiile cu probleme, a anunţat, luni, publicaţia britanică
'Financial Times' (FT), transmite Reuters.
Acordul preliminar, care implică şi firma de consultanţă în
restructurări Alvarez & Marsal, va fi anunţat marţi, susţine FT. în acest
vehicul ar putea fi depozitate împrumuturi de miliarde de euro, se arată în
articolul apărut în 'Financial Times'.
Cele două bănci italiene analizează valoarea portofoliului
de credite neperformante, care vor fi transferate în vehicul, dar şi dacă vor
contribui cu propriile fonduri la acest vehicul.
Reprezentanţii KKR nu au comentat informaţiile din
publicaţia britanică, în timp ce oficialii UniCredit, Intesa şi Alvarez &
Marsal nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii.
Cea mai mare bancă italiană, UniCredit SpA, va concedia,
până în 2018, aproximativ 6% din forţa sa de muncă, măsura făcând parte din
planul său strategic, după ce, în 2013, a înregistrat pierderi record de 14
miliarde de euro (19 miliarde de dolari).
în 2013, banca italiană a pus deoparte 13,7 miliarde de euro
pentru a acoperi pierderile din credite neperformante.
Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 al UniCredit a
urcat la 10,4% la sfârşitul lui 2013.
UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului UniCredit, bancă
europeană de top cu prezenţa cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est. în
România, UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii
financiare, oferind servicii şi produse pentru aproximativ 600.000 de clienţi
activi, prin intermediul a 188 de sucursale.
Continuarea, pe Economica.
http://www.banknews.ro/stire/71643_unicredit_şi_intesa_vor_înfiinţa_un_vehicul_unde_vor_transfera_creditele_neperformante_-_ft.html