Numărul IMM din România este de trei ori mai mic decât media
europeană, motiv pentru care au fost alocate peste trei miliarde de euro pentru
sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii între 2014 şi 2020, a declarat,
vineri, la Atena, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a
participat, la Atena, la reuniunea ministerială informală a miniştrilor
responsabili pe tema politicii de coeziune, organizată de către Preşedinţia
greacă a UE.
Temele principale ale întrunirii au fost pregătirile pentru
utilizarea fondurilor europene alocate statelor membre pentru perioada
2014-2020, cu accente pe dezvoltarea urbană, respectiv pe susţinerea
activităţii IMM-urilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor
Europene.
"în perioada de programare 2014-2020, peste trei
miliarde de euro sunt alocate pentru a sprijini activităţii IMM-urilor, conform
propunerii de Acord de Parteneriat transmise Comisiei Europene la sfârşitul
lunii martie. Proiectele IMM-urilor vor fi finanţate prin Programul Operaţional
Regional, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Naţional pentru
Dezvoltare Rurală, dar şi prin Programul Operaţional pentru Pescuit. Totodată,
am prevăzut mai multe tipuri de activităţi care vor susţine indirect
activitatea firmelor din această categorie" , a declarat ministrul român.
Continuarea, pe Mediafax.
http://www.banknews.ro/stire/71691_teodorovici_am_alocat_3_miliarde_de_euro_pentru_imm_numărul_lor_e_de_3_ori_mai_mic_faţă_de_media_ue.html