Creditarea va crește în perioada următoare, însă va fi o
creștere moderată, probabil sub 5%, a declarat, într-un interviu acordat
AGERPRES, Emil Bituleanu, președintele Libra Internet Bank.
Oficialul Libra Internet Bank susține că în 2014 creditele
neperformante se vor menține în aceleași limite din punct de vedere al
volumului. De asemenea, Emil Bituleanu consideră că nivelul la care se situează
acum dobânda la creditele pentru companii este cel corect pentru 'peisajul'
bancar actual și că nu se așteaptă la fluctuații în acest sector.
AGERPRES: Cum vedeți evoluția creditării în perioada
următoare (ca volum și valută în care se va acorda)?
Emil Bituleanu: Estimăm că în perioada următoare vom asista
la o creștere a creditării, însă va fi una moderată, probabil sub 5%. în ceea
ce privește Libra Internet Bank, ne așteptăm la al patrulea an consecutiv de
creștere peste nivelul pieței, deoarece atât organizarea internă, cât și
strategia de dezvoltare ne vor permite acest lucru în condiții de siguranță.
AGERPRES: Cum credeți că vor evolua creditele neperformante
în 2014 (la nivel de piață)?
Emil Bituleanu: Cred că, în 2014, creditele neperformante se
vor menține în aceleași limite din punct de vedere al volumului, în condițiile
în care noile intrări vor fi echilibrate de recuperări. Ca procentaj, creșterea
creditării va duce la o creștere a bazei de raportare, așadar vom vedea o
scădere a ponderii creditelor neperformante din baza totală a creditelor. în
ansamblu, previziunile pieței și în special ale Libra Internet Bank în acest
sector sunt optimiste.
AGERPRES: Spre ce produse credeți că se vor orienta băncile
în perioada următoare? Este posibilă o consolidare a sistemului bancar?
Emil Bituleanu: Da, sistemul bancar românesc se va consolida
și se va așeza pe poziții mai ferme. Clienții își recapătă încrederea în
serviciile bancare, ceea ce înseamnă ca vom asista la creșteri în toate
sectoarele: în zona produselor destinate persoanelor fizice, dar și companiilor
mici, mijlocii și mari.
AGERPRES: în opinia dumneavoastră, cum va evolua dobânda la
creditele pentru companii în viitorul apropiat?
Emil Bituleanu: Nu ne așteptăm la fluctuații în acest
sector. Considerăm că nivelul la care se situează acum dobânda la creditele
pentru companii este cel corect pentru peisajul bancar actual.
AGERPRES: Câte credite ați acordat în 2013 și câte estimați
că veți da anul acesta?
Emil Bituleanu: Anul trecut am acordat peste 1.200 de
credite clienților noștri cu forme juridice (profesii liberale, persoane fizice
autorizate, companii și clienți agri-business). Pentru anul acesta, ne așteptăm
la o creștere, conform strategiei.
AGERPRES: Ce volum de credite vreți să acordați și spre ce
sectoare vă orientați?
Emil Bituleanu: Orizontul pe care ni-l propunem este de 500
milioane lei. Sectoarele noastre de interes sunt în continuare cele
tradiționale (profesiile liberale și companiile), însă anul acesta vom acorda o
atenție sporită domeniului pe care am început să îl dezvoltăm în urmă cu doi
ani, agricultura.
AGERPRES: Cum a evoluat rata creditelor neperformante în
cadrul băncii și cum credeți ca va evolua în perioada următoare? Credeți că ați
depășit perioada de vârf?
Emil Bituleanu: 2013 a fost un an foarte bun pentru Libra
Internet Bank din punct de vedere al controlului creditelor neperformante.
Referitor la rata creditelor neperformante, menționez că valoarea acesteia a
scăzut până la 15,64% în decembrie 2013, semnificativ sub media pieței. Dar nu
numai această scădere procentuală spectaculoasă este lăudabilă. Remarcabil este
faptul că soldul creditelor neperformante a cunoscut chiar o mică scădere în
2013, contrar evoluțiilor din piață, și acesta este rezultatul unui control
eficient al riscului de credit și al unei politici de creditare eficiente,
adoptată în anii trecuți. Bazându-ne pe aceste principii, am bugetat și pentru
anul acesta o scădere a creditelor neperformante.
AGERPRES:Care este rata solvabilității băncii, cum a evoluat
aceasta? Cu ce rezultat ați încheiat 2013?
Emil Bituleanu: Libra Internet Bank a încheiat 2013 cu un
rezultat net auditat de 8,6 milioane lei. Raportul de solvabilitate s-a
menținut la valori prudente pe toată perioada anului 2013, înregistrând la
finalul anului o valoare de 12,3%.
Continuarea, pe AGERPRES.
http://www.banknews.ro/stire/71750_interviu_bituleanu_libra_bank_În_perioada_următoare_vom_asista_la_o_creștere_a_creditării,_probabil_sub_5p.html