întârzierea intervenită în aprobarea lui Enache Jiru la
conducerea CEC Bank de către Direcţia de Supraveghere din Banca Naţională este
dată de faptul că procesul presupune modificarea întregii structuri de
conducere băncii, structură care încă nu a fost definitivată, a anunţat marţi
guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
'Fiind vorba de modificarea structurii de management de
conducere, se trece de la un sistem cu un etaj la un sistem cu două etaje,
conducere executivă şi Consiliu de Supraveghere. Direcţia, pe bună dreptate,
vrea întreaga structură, nu este vorba doar de domnul Jiru', a precizat
Isărescu.
în ceea ce priveşte înlocuirea actualului preşedinte al CEC
Bank, Radu Gheţea, înainte de expirarea mandatului, Isărescu susţine că acesta
nu va fi înlocuit ci promovat.
'înţeleg că nu îl înlocuieşte, ci îl promovează, cu acceptul
dânsului. Depinde dacă acceptă', a mai spus Isărescu.
Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a declarat, marţi, că nu
poate spune dacă s-a renunţat sau nu la ideea de a fi schimbat din funcţie,
deoarece decidentul în cazul numirii conducerii unei bănci este acţionarul.
'în numirea unei conduceri a unei bănci, acţionarul este cel
care decide şi nu persoana care conduce banca decide dacă va fi schimbat sau
dacă se schimbă singur şi aşa mai departe. Nu am ce informaţii să vă dau cu
privire la acest subiect. Pe domnul Enache Jiru îl cunosc foarte bine, am
colaborat mult timp cu dânsul, nu am să vă spun decât lucruri bune despre
dânsul', a răspuns Gheţea, la întrebările jurnaliştilor referitoare la
posibilitatea de a fi schimbat din funcţie.
Continuarea, pe Economica.
http://www.banknews.ro/stire/71758_isărescu_la_cec_bank_aşteptăm_modificarea_întreagii_structuri_de_conducere,_nu_doar_numirea_lui_enache_jiru.html