Banca Românească, filiala locală a grupului elen NBG, avea
la sfârşitul anului trecut un sold al creditelor de sub 1,5 mld. euro, în
scădere cu 84 mil. euro faţă de nivelul din 2012 inclusiv ca urmare a
transferării unora dintre expuneri către NBG Malta, potrivit unui raport al
băncii-mamă.
în acelaşi timp, banca a înregistrat o creştere importantă a
depozitelor, care au urcat cu peste 9% depăşind pragul de 1,3 mld. euro şi
atenuând astfel dezechilibrul faţă de credite. Banca Românească a încheiat 2013
cu active de aproape 2,1 mld. euro, în scădere cu circa 500 mil. euro faţă de
nivelul de la sfârşitul lui 2009 când instituţia de credit a început să resimtă
impactul crizei. La acel moment portofoliul de credite se ridica la 1,8 mld.
euro, în timp ce depozitele însumau 1,7 mld. euro.
Ulterior zvonurile în valuri privind tensiunile dramatice
din sistemul bancar elen au provocat o erodare a poziţiei băncii atât pe piaţa
creditelor, cât şi a depozitelor. La nivelul infrastructurii, de la 151 de
sucursale în 2009, la sfârşitul lui 2013 Banca Românească opera prin 115
unităţi. în paralel, numărul mediu al angajaţilor a scăzut de la 1.750 în 2009
la 1.500 în 2013.
SURSA: ZF.
http://www.banknews.ro/stire/71901_banca_românească_şi-a_redus_stocul_de_credite_cu_5p,_dar_a_crescut_depozitele_cu_9p.html