Conform acestui proiect, experţii şi evaluatorii tehnici
auto ar putea evalua toate vehiculele avariate, în vederea stabilirii
soluţiilor tehnice pentru repararea lor şi acordarea despăgubirii, conform
contractului de asigurare obligatorie (RCA) sau facultativă (CASCO).
Potrivit celor două asociaţii profesionale, proiectul de
lege încalcă principiul libertăţii contractuale şi prevederile Codului Civil în
vigoare, impunând efectuarea constatării daunelor numai de către experţi
tehnici auto membri ai Corpului Experţilor şi Evaluatorilor Tehnici Auto din
România (CEETAR).
Proiectul a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere
publică în data de 10 aprilie, iar în data de 9 mai a primit avizul Consiliului
Legislativ.
"în acest context, UNSAR şi UNSICAR au transmis poziţia
oficială a celor două entităţi reprezentând piaţa românească de asigurări către
Senatul României, expunând motivele pentru care proiectul de lege menţionat
încalcă legislaţia în vigoare şi are, totodată, un impact social
semnificativ", se arată într-un comunicat de presă comun al UNSAR şi
UNSICAR remis MEDIAFAX.
Cele două asociaţi profesionale spun că efectul principal al
adoptării proiectului de lege va fi majorarea primelor de asigurare ca rezultat
al creşterii costurilor aferente regularizării daunelor auto.
"Clienţii companiilor de asigurări vor trebui să
înţeleagă faptul că primele de asigurare auto vor creşte semnificativ din cauza
costurilor reprezentate de onorariile aferente expertizelor tehnice şi a altor
costuri legate de activitatea de evaluare. Totodată, introducerea unui asemenea
sistem ar conduce cu certitudine la complicarea procesului de soluţionare a
daunelor pe segmentul auto", se mai spune în comunicat.
Continuarea, in ZF.
http://www.banknews.ro/stire/71955_asigurările_rca_s-ar_putea_scumpi,_după_înfiinţarea_unui_corp_de_experţi_pentru_evaluarea_daunelor.html