Industria asigurărilor din România are
jucători improvizaţi, slabi şi abuzivi şi tot felul de probleme de acest gen, a
declarat, vineri, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/,
Mişu Negriţoiu, la Conferinţa Asigurătorilor din România.
'Poate ar trebui să ajungem să facem
standarde de piaţă profesionale, acceptate de toată lumea, nu impuse. De ce nu
vă stabiliţi standarde la intrări şi la ieşiri pentru asigurările auto? De ce
trebuie să intervenim noi pentru că sunt unii care practică prime la jumătate
din cât este media de piaţă, şi media de jos, nu media de sus? Sunt lucruri
inexplicabile', a afirmat Negriţoiu.
Oficialul ASF a subliniat că industria
asigurărilor trebuie să genereze 'un soi de autoreglementare', pentru că există
etică profesională, există standarde, există o guvernanţă care se aplică
tuturor, 'nu trebuie fiecare să facă după capul lui'.
'îmi cer scuze pentru marea majoritate care
ştiu să facă business, ştiu să îşi conducă afacerile, ştiu să îşi conducă
firmele, dar industria încă are jucători improvizaţi, are jucători slabi, are
jucători abuzivi, are tot felul de probleme de genul ăsta', a mai spus şeful
autorităţii de supraveghere.
Continuarea, pe Economica.
http://www.banknews.ro/stire/72115_preşedinte_asf_industria_asigurărilor_are_jucători_improvizaţi,_slabi_şi_abuzivi.html