Piaţa creditelor de consum pe care
activează IFN-urile, estimată la aproximativ un miliard de euro, ar putea
creşte cu 10% în acest an, potrivit lui Olivier Floris, director general al
Cetelem IFN România.
”Există două pieţe ale creditului de
consum. Una în care sunt luaţi în considerare toţi jucătorii, bănci şi IFN-uri,
o piaţă de 5,2 miliarde de euro. Această piaţă este pe un trend descendent, dar
ne aşteptăm să atingă nivelul minim în următorul trimestru. Estimarea noastră
este ca această piaţă să se stabilizeze la acest nivel, de 5,2 miliarde euro.
Mai există o piaţă a creditelor de consum, relevantă pentru noi, piaţa
IFN-urilor, o piaţă mică, de aproape un miliard de euro. în această piaţă putem
vedea creşteri în ultimele trimestre”, a declarat Olivier Floris, citat de
Agerpres. Potrivit acestuia, la finalul lunii martie creşterea era de 10%
comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pentru întreg anul
estimează o creştere de 10% a acestei pieţe.
Vestea bună în ceea ce priveşte creditele
acordate de IFN este că, mai spune Floris, în primul trimestru din acest an
noile împrumuturi s-au cifrat la aproximativ 100 milioane de euro şi sunt în creştere
cu 15% faţă de ultimul trimestru din 2013, iar dinamica este semnificativ
pozitivă pe piaţa IFN-urilor.
'După criză comportamentul consumatorilor a
fost afectat semnificativ, dar potrivit ultimelor statistici retailul a crescut
cu 5%, trimestru la trimestru. Clienţii au din nou proiecte pe care vor să le
finalizeze şi noi suntem aici pentru a le finanţa. Nu este vorba de proiecte
mari, ci de amenajări interioare, electrocasnice şi IT. Activitatea de
finanţare şi-a revenit dar nu total, clienţii îşi cumpără bunuri de care au
nevoie în casă sau telefoane cu care să fie conectaţi, dar nivelul vânzărilor
de maşini noi, de exemplu, este scăzut în România şi acest lucru se vede la în
cazul afacerilor noastre', a explicat Olivier Floris, citat de Agerpres. Oficialul
Cetelem susţine că vârful creditelor neperformante a fost atins, iar acum ne
aflăm într-o perioadă de stabilizare.
SURSA: Capital.
http://www.banknews.ro/stire/72235_epiaţa_creditelor_de_consum_pe_care_activează_ifn-urile_ar_putea_creşte_cu_10p_în_acest_ane.html