Preşedintele Autorităţii de Supraveghere
Financiară, Mişu Negriţoiu, i-a avertizat pe asigurători că va propune
majorarea contribuţiilor pe care companiile le plătesc la fondul de garantare,
dacă nu vor reuşi să eficientizeze activitatea pe segmentul RCA, potrivit unui
comunicat al ASF.
"Nu se poate ca acest produs să
genereze atâtea probleme pe piaţa asigurărilor", a avertizat Negriţoiu
într-o întâlnire cu directorii mai multor companii de asigurări care reprezintă
peste 70% din piaţă şi cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de
Asigurare Reasigurare din România (UNSAR), potrivit unui comunicat transmis
miercuri de ASF.
Autoritatea vrea constituirea unor grupuri
comune de lucru la care să participe reprezentanţi ai ASF, UNSAR şi ai
companiilor de asigurări, pentru găsirea unor soluţii de redresare a pieţei
RCA, fiind vizată o mai mare transparenţă a primelor, a cheltuielilor de
reparaţii şi a acoperirii pagubelor.
Piaţa de asigurări din România este
dependentă de segmentul asigurărilor auto, care reprezintă 65,12% din totalul
primelor brute subscrise pe categoria asigurărilor generale în 2013, notează
ASF în raportul anual publicat marţi.
Datele trimestriale ale ASF arată că în
primul trimestru al acestui an piaţa asigurărilor a scăzut cu aproape 3,5% faţă
de perioada corespunzătoare din 2013.
SURSA: ZF.
http://www.banknews.ro/stire/72283_negriţoiu,_asf_asigurătorii_vor_plăti_mai_mult_la_fondul_de_garantare_dacă_nu_rezolvă_problemele_de_pe_piaţa_rca.html