Reacţia pieţelor financiare la anunţul
Erste că banca se aşteaptă la pierderi nete de până la 1,6 miliarde de euro din
cauza majorării provizioanelor în Ungaria şi România a fost 'dură' dar 'de
înţeles', a declarat luni seara şeful celui de-al treilea mare creditor din
Europa emergentă, Andreas Treichl, într-un interviu acordat CNBC.
Vineri, acţiunile Erste Group Bank au
scăzut la bursa de la Viena cu peste 16% după anunţul băncii, iar la închiderea
şedinţei de luni înregistrau un declin de 2,6%. Anul acesta titlurile au scăzut
cu peste 25%.
Dar Andreas Treichl a admis că banca a fost
forţată să facă acest anunţ ca rezultat al acţiunilor Guvernului din Ungaria,
iar schimbările politicii Băncii Naţionale a României referitoare la creditele
neperformante a fost 'destul de dramatică'.
Din cauza rezultatelor mai slabe la cele
două subsidiare, Erste se aşteaptă să înregistreze anul acesta pierderi de
1,4-1,6 miliarde de euro (1,9-2,18 miliarde de dolari).
Analiştii susţin că anunţul Erste
reaminteşte riscurile cu care se confruntă creditorii care operează în Europa
Centrală şi de Est, o regiune care a generat marje de profit substanţiale în
anii de după căderea comunismului, dar acum se confruntă cu probleme economice.
Dificultăţile din Europa de Est au
determinat în ultimele două săptămâni Telekom Austria şi EVN să avertizeze
asupra posibilei scăderi a profiturilor.
Erste Group, proprietarul BCR, a anunţat
joi că se aşteaptă la creşterea costurilor sale de risc în acest an până la 2,5
miliarde de euro, de la 1,7 miliarde de euro cât estima anterior, ca urmare a
creşterii provizioanelor în Ungaria şi România.
în cazul României, creşterea provizioanelor
de risc reflectă eforturile din ultima perioadă ale Băncii Naţionale a României
de a reduce, în mod accelerat, nivelul creditelor neperformante din sistemul
bancar. Ca urmare a creşterii provizioanelor în România, Erste Group va derula
un test pentru toate activele intangibile din România, în valoare de
aproximativ 800 de milioane de euro.
SURSA: Economica.
http://www.banknews.ro/stire/72291_ce_spune_şeful_erste_despre_reacţiile_pieţelor_la_anunţul_privind_problemele_din_românia.html