Producătorul de electricitate
Hidroelectrica, aflat în insolvenţă, a închis, la sfârşitul lunii iulie, o
linie de credit de 30 de milioane de euro deschisă la RBS Bank în 2008 şi
prelungită succesiv din cauza insuficienţei fondurilor proprii ale companiei,
se arată într-un comunicat al companiei remis presei.
Linia de credit contractată de la RBS Bank
este a cincea finanţare închisă în decurs de numai cinci luni de zile, fiind
precedată de cea acordată de Alpha Bank, în valoare de 80 de milioane de lei,
închisă în dată de 31 martie 2014, linia de credit acordată de Bancă
Transilvania, în cuantum de 120 de milioane de lei, închisă în dată de 11
martie 2014, creditul de investiţii acordat de BERD, în sumă de 110 milioane de
lei, rambursat în dată de 25 martie 2014 şi de creditul de investiţii acordat
de Citibank, în valoare de 75 de milioane de euro, rambursat integral în dată
de 30 iunie 2014.
“Seria finanţărilor închise urmează a fi
completată, până la sfârşitul anului 2014, de un credit, în cuantum de 60 de
milioane de euro, ce urmează a ajunge la maturitate în luna noiembrie”,
informează compania.
Potrivit companiei, de la data deschiderii
procedurii insolvenţei, 20 iunie 2012, până la sfârşitul lunii iulie a acestui
an, soldul creditelor şi liniilor de credit a fost redus cu 76%, de la 841 de
milioane de euro la 204 milioane de euro.
SURSA: Capital.
http://www.banknews.ro/stire/72406_hidroelectrica_a_închis_linia_de_finanţare_de_30_mil_euro_contractată_de_la_rbs_bank.html