BankNews.ro - The Business Republic

CA Immo investeste 75 milioane de euro intr-o noua cladire de birouri din Bucuresti
Afaceri | Data Publicarii: 09-10-2015


Grupul austriac CA Immo, care detine deja in Romania cinci cladiri de birouri cu o suprafata inchiriabila de 106.000 de metri patrati, a inceput dezvoltarea unui nou proiect in Bucuresti, a informat, joi, compania austriaca, intr-un comunicat de presa.

Noua cladire de birouri, denumita Orhideea Towers, este amplasata in zona de centru-vest a Bucurestiului, in apropiere de statia de metrou Grozavesti, investitia totala ridicandu-se la 75 de milioane de euro.

Proiectul va o suprafata inchiriabila de aproximativ 37.000 de metri patrati si este din compus din doua turnuri de birouri, in forma literei H, conectate intre ele printr-o punte cu suprafete vitrate. Constructia a inceput in luna octombrie 2015, iar intregul proiect va fi livrat in anul 2017.

'Portofoliul actual pe care il detinem in Bucuresti a fost ocupat aproape integral in ultimii ani. Pentru a putea veni in intampinarea solicitarilor de extindere ale chiriasilor actuali, am decis sa ne consolidam pozitia pe piata locala, prin dezvoltarea unui nou proiect de birouri, care respecta toate criteriile noastre de calitate in ceea ce priveste locatia, arhitectura si designul tehnic', a declarat Marian Roman, managing director CA Immo Romania.

Cele doua turnuri ale cladirii Orhideea Towers vor avea 13 etaje (P+12), respectiv 17 etaje (P+16) cu suprafete de pana la 2.700 de metri patrati pe etaj si cate doua etaje subterane fiecare. Proiectul include 406 locuri de parcare, precum si spatii de depozitare pentru biciclete, cu dusuri si vestiare pentru biciclisti.

Amplasat la intersectia Bulevardului Splaiul Independentei cu Soseaua Orhideelor, cu acces direct la statia de metrou Grozavesti, proiectul Orhideea Towers are o locatie unica, ce ofera vizibilitate atat de pe Podul Basarab, circulat zilnic de pana la 100.000 de masini, cat si de pe Splaiul Independentei, precizeaza comunicatul de presa.

AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/72692_ca_immo_investeste_75_milioane_de_euro_intr-o_noua_cladire_de_birouri_din_bucuresti.html