BankNews.ro - The Business Republic

ANCOM:Furnizorii de servicii de telecomunicatii, obligati sa publice pe site-urile proprii informatii despre incetarea contractului si conditiile de modificare
Actualitate | Data Publicarii: 15-10-2015


Furnizorii de servicii de telefonie, internet si televiziune de pe piata din Romania sunt obligati sa publice pe paginile proprii de Internet toate informatiile legate de incetarea contractului sau conditiile de modificare a acestuia, precizeaza, miercuri, intr-un comunicat de presa, Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii /ANCOM/.

In plus, alaturi de datele privind conditiile de modificare, cesiune sau incetare a contractului, furnizorii de servicii de telecomunicatii trebuie sa publice si demersurile pe care utilizatorii trebuie sa le faca pentru a obtine incetarea sau modificarea contractului.

Astfel, operatorii trebuie sa indice, dupa caz, adresa de e-mail, adresa postala sau numarul de telefon/fax la care utilizatorii pot transmite cererea de reziliere a contractului, iar daca se solicita completarea unor formulare/cereri-tip puse la dispozitie de catre furnizor, trebuie sa se indice si modalitatile prin care utilizatorii pot intra in posesia acestora.

'Operatorii mai au obligatia de a face cunoscute, pe site-urile proprii, penalitatile aplicabile in cazul incetarii anticipate a contractului, daca astfel de penalitati sunt percepute. ANCOM ii sfatuieste pe utilizatori sa solicite in scris incetarea contractului, de exemplu, prin depunerea unei astfel de cereri in magazinele furnizorilor sau prin e-mail, in masura in care furnizorul le ofera o astfel de posibilitate, intrucat pot exista situatii in care utilizatorii trebuie sa faca dovada transmiterii unei astfel de solicitari', se arata in comunicatul autoritatii de reglementare.

In ceea ce priveste modificarea unui contract, aceasta se poate face la cererea utilizatorului, in conditiile prevazute in contract sau pe baza negocierii directe cu furnizorul, sau la initiativa furnizorului. Desi in anumite situatii, furnizorul are dreptul sa schimbe anumite clauze din contract, acesta are obligatia sa-si informeze abonatii despre intinderea si continutul modificarilor, prin intermediul unei notificari, cu cel putin 30 de zile inainte de producerea acestora.

'In acest interval, daca nu sunt de acord cu modificarile, abonatii pot renunta la contract fara a plati despagubiri. Furnizorul poate sa transmita notificarea prin scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului, caz in care va fi insotita de un SMS si/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificarii. Indiferent de modul in care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie sa asigure transmiterea integrala a textului notificarii, fara a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, notificarea trebuie sa fie separata de orice material publicitar', mentioneaza ANCOM.

Furnizorii sunt obligati sa mai publice, pe site-ul propriu, si conditiile de furnizare a serviciilor, contractul-cadru si termenii si conditiile aplicabile in cazul cartelelor preplatite, procedurile de masurare si gestionare a traficului si politica de utilizare a serviciilor, aria de furnizare a serviciilor, precum si procedura privind solutionarea reclamatiilor care vin din partea utilizatorilor.

Sectiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispozitia utilizatorilor informatii utile despre serviciile de comunicatii electronice (telefonie, internet si televiziune) si serviciile postale, pentru a-i sprijini in alegerea si folosirea acestor servicii. Informatiile se refera in principal la incheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming.

AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/72753_ancomfurnizorii_de_servicii_de_telecomunicatii,_obligati_sa_publice_pe_site-urile_proprii_informatii_despre_incetarea_contractului_si_conditiile_de_modificare.html