BankNews.ro - The Business Republic

Autoritatile bulgare au identificat sase tone de lapte de capra importat ilegal din Romania
Economie | Data Publicarii: 25-07-2016

Inspectorii Agentiei Nationale Fiscale (NRA) din Bulgaria au reusit luni sa impiedice importul ilegal a unei cantitati de sase tone de lapte de capra provenit din Romania, informeaza agentia bulgara Focus.

La o inspecție efectuată la descărcarea unei cisterne de lapte, inspectorii fiscali au devenit suspicioși cu privire la legalitatea documentelor prezentate de transportator. După o analiză amănunțită și efectuarea unor măsurători, inspectorii au identificat o diferență între informațiile din acte și marfă. Inspectorii au descoperit că o cantitate de șase tone de lapte nu era declarată în acte, iar șoferul cisternei a încercat să justifice discrepanța cu acte false.

Agenția Națională Fiscală a explicat că cel mai probabil laptele urma să fie utilizat pentru producția de produse alimentare destinate pieței bulgare fără plata Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA).

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/75222_autoritatile_bulgare_au_identificat_sase_tone_de_lapte_de_capra_importat_ilegal_din_romania.html