BankNews.ro - The Business Republic

Rata absorbtiei curente a fondurilor europene a ramas la 76,69%, in iulie; absorbtia efectiva a crescut la 71,76%
Economie | Data Publicarii: 08-08-2016

Rata de absorbtie curenta a fondurilor europene a ramas, in iulie, la acelasi nivel ca in luna precedenta, respectiv la 76,69% pe cadrul financiar 2007-2013, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) era de peste 14,6 miliarde de euro, în 31 iulie. În ceea ce privește rata absorbției efective, respectiv rambursările de la CE, aceasta a crescut cu 3,29 puncte procentuale, la 71,76% (13,6 miliarde euro).

Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice rata de absorbție curentă era de 90,02%, pe Programul Operațional Asistență Tehnică — 97,71%, pe Programul Operațional Sectorial Mediu a crescut la 77,45%, pe Programul Operațional Regional — 83,91%, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 65,14%, pe Programul Operațional Sectorial Transport — 68,8%, iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — 98,66%.

Vineri, 5 august, a fost termenul limită de transmitere a ultimei aplicații de plată intermediară pentru pentru Programul Operațional Regional, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Programul Operațional Operațional Asistență Tehnică.

Pentru Programul Operațional Sectorial Transport și Programul Operațional Sectorial Mediu data limită este 5 septembrie.

De asemenea, 31 martie 2017 reprezintă termenul până la care trebuie transmisă la Comisie, prin SFC 2007, aplicația de plată a soldului final și a declarației finale de cheltuieli.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/75365_rata_absorbtiei_curente_a_fondurilor_europene_a_ramas_la_76,69p,_in_iulie_absorbtia_efectiva_a_crescut_la_71,76p.html