BankNews.ro - The Business Republic

Grupul Volkswagen a vandut un numar record de 10,3 milioane autovehicule in 2016
Economie | Data Publicarii: 10-01-2017

Grupul german Volkswagen, care detine marcile VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi si Bugatti, a anuntat marti ca anul trecut a vandut un numar record de 10,3 milioane autovehicule, in crestere cu 3,8% comparativ cu 9,93 milioane unitati in 2015, in pofida scandalului manipularii emisiilor poluante, informeaza Reuters.

Aceste rezultate ar putea permite Volkswagen să treacă în fața rivalului japonez Toyota și să devină cel mai mare constructor auto din lume. Grupul german a devansat deja Toyota pe baza vânzărilor din primul semestru din 2016, iar luna trecută grupul nipon a estimat că în 2016 va vinde 10,09 milioane autovehicule. Toyota va da publicității rezultatele comerciale anuale abia la începutul lunii februarie.

"2016 a fost un an foarte dificil pentru noi. Am făcut eforturi pentru a soluționa și depăși criza diesel și în același timp am inițiat un proces fundamental de schimbare pentru a pregăti Volkswagen pentru viitorul mobilității", a declarat directorul grupului Volkswagen, Matthias Müller.

Vânzările grupului Volkswagen au crescut cu 12% în decembrie 2016, grație unui avans de 18,6% în China, cea mai mare piață a companiei. Pe ansamblul anului 2016, vânzările grupului Volkswagen în China au crescut cu 12,2% până la 3,98 milioane unități, în timp ce în Europa au crescut cu 4% până la 4,2 milioane unități.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Grupul german a ajuns la o înțelegere în valoare de 15 miliarde de dolari cu autoritățile și consumatorii din SUA iar un fost responsabil pentru conformarea la normele de mediu din SUA a fost arestat zilele trecute în Florida.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/77167_grupul_volkswagen_a_vandut_un_numar_record_de_10,3_milioane_autovehicule_in_2016.html