BankNews.ro - The Business Republic

CNAIR: Contestatii respinse pentru procedurile de elaborare a studiului de fezabilitate pentru drumurile de mare viteza din Moldova
Economie | Data Publicarii: 20-01-2017

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a respins contestatiile pentru procedurile de elaborare a studiului de fezabilitate pentru drumurile de mare viteza din zona Moldovei, potrivit unui comunicat al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), remis vineri AGERPRES.

Este vorba despre drumurile de mare viteză Ploiești — Buzău, Buzău — Focșani, Focșani — Bacău și Bacău — Pașcani.

Potrivit companiei de drumuri, contestațiile cu privire la caietul de sarcini au fost formulate în 19 decembrie iar CNSC a respins toate criticile contestatarei referitoare la obținerea acordului de mediu și solicitarea de eliminare din caietul de sarcini a unor riscuri aflate în sarcina viitorului Prestator și a dispus doar revizuirea Caietului de Sarcini.

"Compania va desuspenda procedurile de atribuire și va prelungi cu un termen rezonabil data limită de depunere a ofertelor", subliniază CNAIR. Termenul limită pentru depunerea ofertelor era 5 ianuarie 2017.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/77337_cnair_contestatii_respinse_pentru_procedurile_de_elaborare_a_studiului_de_fezabilitate_pentru_drumurile_de_mare_viteza_din_moldova.html