BankNews.ro - The Business Republic

Ce ne facem? Duty-free-urile dispar
| Data Publicarii: 15-12-2006

Primul a aparut prin '94. In trei ani, "no man's land-ul" dintre Romania si vecini se umpluse de "speciale". Pe urma, opt ani, s-a lucrat la foc continuu. Peste 16 zile, insa, duty-free-urile din Romania vor iesi din legalitate. La "Giurgiu-Rutier" magazinele dispar cate unul pe saptamana. "Acum nu vin nici mai putini, dar nici nu se imbulzesc sa cumpere cartoane", zice o vanzatoare. Povesteste ca legea privind desfiintarea magazinelor cu regim special o sa loveasca doar in cateva zeci de oameni. Adica, in vanzatorii din duty-free-uri care vor intra in somaj.

"In rest, nu se va schimba nimic", zice un magazioner care crede ca disparitia "specialelor" va duce PTF Giurgiu cu 10 ani inapoi. Omul isi aminteste cum era prin 95: plin de giurgiuveni si bucuresteni pe biciclete sau cu roaba plina de papornitele umplute cu tigari si whisky aduse de la bulgari. Cei dintre Giurgiu si Ruse spun ca zona a fost una "model". Asta, ca inspectiile de la Bucuresti picau cel mai des aici. Doar un caz a avut rasunet.

De la duty-free-ul care se zice ca e al fiului primarului de Giurgiu a plecat, intr-o seara, o duba plina cu tutun fara taxe. In loc sa ajunga la depozitul din interiorul punctului de frontiera, masina a derapat la cativa kilometri de granita. La proces, cei doi insotitori ai transportului au zis ca n-au vazut cele 4 bariere din cauza cetii. Asa au scapat. Pe urma, ciudat, duty-free-ul de unde plecasera tigarile a luat foc.

Cine a mirosit acum cativa ani afacerea cu tigari de "duty-free" s-a umplut de bani. La un transport mediu se scoteau si peste suta de mii de dolari. Prin 1999, erau deja retele organizate care functionau doar daca era deschis magazinul din frontiera. Asa a aparut si contrabanda la scara mare - cu filiera complexa din transportatori, cu paza si filaj al "marfurilor" si cu locuri de desfacere bine puse la punct. In 2000, tigarile erau scoase din punctele de frontiera cu tirul, duba sau salupa.

Citeste tot articolul in Gandul

http://www.banknews.ro/stire/7765