BankNews.ro - The Business Republic

Uniunea Europeana va anunta in 7 iunie noua versiune a Uniunii Pietelor de Capital
Economie | Data Publicarii: 19-05-2017

Uniunea Europeana va anunta in 7 iunie noile initiative pentru reconfigurarea proiectului sau privind Uniunea Pietelor de Capital (CMU), care vor reflecta modificarile cauzate de Brexit, a afirmat Ugo Bassi, director in cadrul diviziei pentru servicii financiare al Comisiei Europene (CE), transmite Reuters.

Confirmând informațiile difuzate miercuri de Reuters, Ugo Bassi a declarat că mult dorita Uniune a Piețelor de Capital trebuie reevaluată din cauza ieșirii Marii Britanii din UE.

În prezent, Londra este de departe cea mai mare piață financiară din UE dar din 2019 va ieși din blocul comunitar.

"Pregătim un plan de acțiune pentru CMU 2.0 care va fi publicat în 7 iunie sub forma unei revizuiri pe termen mediu, care va cuprinde măsuri suplimentare ce vor fi adoptate în următoarele luni. Nu ne mai putem baza pe lichiditățile din Londra", a explicat Bassi la o conferință organizată de Asociația pentru Piețele Financiare din Europa.

Inițiativele vor include reglementări mai simple pentru obținerea și acordarea de finanțare pe baza sistemului de tip "pașaport", considerat drept cea mai importantă caracteristică a pieței unice europene pentru firmele din sectorul financiar. De asemenea, va fi extinsă supervizarea, prin atribuirea de puteri sporite autorităților europene de reglementare, a explicat oficialul CE. Acesta a adăugat: "Trebuie să ne îndreptăm ferm spre o supervizare centralizată".

Conform unui document UE consultat de Reuters, Brexitul forțează Uniunea Europeană să regândească Uniunea Piețelor de Capital prin extinderea supervizării și a accesului la piețele financiare globale.

"Aceste evoluții necesită acțiuni mai dure, o supervizare mai eficientă și asigurări că beneficiile CMU sunt resimțite în întreaga Uniune Europeană. În mod tradițional, City of London a furnizat lichidități și servicii de risc al managementului pentru restul UE. Ieșirea Marii Britanii de pe piața unică europeană întărește necesitatea și urgența dezvoltării și integrării suplimentare și a Piețelor de Capital. Este necesară o reconstruire a sistemului financiar și extinderea accesului la piețele financiare globale", consideră UE.

Anul trecut, comisarul european pentru servicii financiare a anunțat un "plan de acțiune" ce conține 33 de măsuri și inițiative legislative, care vor duce până în 2019 la înființarea Uniunii Piețelor de Capital (CMU), ce presupune alinierea la reglementări și costuri a tuturor statelor membre ale UE. Oficialul a prezentat o propunere ce vizează crearea unor produse "simple, transparente și standardizate'", eligibile pentru atenuarea cerințelor de capital. Prin focalizarea activelor și vinderea lor ca titluri de valoare, băncile își pot curăța bilanțurile pentru a acorda noi credite companiilor, ceea ce va sprijini 'crearea de locuri de muncă și revenirea unei creșteri sustenabile', se arată în planul comisarului european pentru servicii financiare.

Uniunea Europeană vrea să atenueze reglementările privind capitalul impuse băncilor și companiilor de asigurări după criza financiară mondială, pentru a ajuta piețele să obțină mai multe fonduri, în vederea revitalizării creșterii economice.

Organismele financiare au salutat planurile privind înființarea Uniunii Piețelor de Capital, iar Asociația Bancherilor Britanici, care reprezintă creditorii din cea mai mare piață europeană, a apreciat că este un proiect pragmatic, cu termen limită clar.

Companiile europene accesează băncile pentru 80% din fondurile de care au nevoie pentru extindere și UE speră că planificatele reforme vor determina firmele să se îndrepte și spre piețe.

După criza financiară mondială care a început în 2007 s-a descoperit faptul că multe bănci au fost subcapitalizate, astfel încât contribuabilii au fost nevoiți să vină în sprijinul băncilor. Ulterior, un nou set de norme mai stricte de capital, cunoscute sub denumirea Basel III, a fost aprobat și aplicat în Europa.

Cu toate acestea, băncile susțin că noile norme mai dure le forțează să pună deoparte rezerve mai mari în defavoarea creditelor, iar unele dintre bănci susțin că noile reguli le-au obligat să înceteze tranzacțiile cu titluri de valoare, ceea ce face piețele mai puțin lichide și mai volatile.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/78796_uniunea_europeana_va_anunta_in_7_iunie_noua_versiune_a_uniunii_pietelor_de_capital.html