BankNews.ro - The Business Republic

Modificari in circulatia trenurilor ca urmare a deraierii unui tren de marfa la Tandarei
Economie | Data Publicarii: 16-07-2017

Compania CFR Calatori informeaza ca deoarece circulatia feroviara pe linia Tandarei - Murgeanca este in continuare inchisa, la trenurile cu plecare din Constanta si Buzau si care au ca destinatie finala Buzau, Constanta si Galati, transportul pasagerilor se va realiza cu mijloace auto intre Movila - Murgeanca si retur, potrivit unui comunicat al CFR Calatori.

În consecință, trenul Regio 8224 Constanta (plecare 16.08) — Fetești (plecare 18.02) — Movila — Țăndărei — Murgeanca — Buzău va circula până la Movila, de la Movila la Murgeanca se asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto la tren pe distanța Murgeanca — Buzău.

Similar, trenul Regio 8223 Buzău (plecare 16.20) — Murgeanca — Țăndărei — Movila — Fetești — Constanța va circula până la Murgeanca, de la Murgeanca la Movila se asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto la tren pe distanța Movila — Constanța.

De asemenea, trenul InterRegio 1971 Constanța (plecare 18.35) — Fetești (sosire 19.48) — Movila — Țăndărei — Murgeanca — Galați va circula pana la Movila, de la Movila la Murgeanca se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto la tren pe distanta Murgeanca — Galați.

Pe de altă parte, ca urmare a închiderii circulației în stația Tăndărei, trenul Regio 8036 Constanța — Fetești (plecare 13.24) — Țăndărei (sosire 13.59) este anulat pe distanța Țăndărei — Fetești; iar trenul Regio 8571 Țăndărei (plecare 14.59) — Fetești (sosire 15.34) este anulat pe întreaga distanță.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată, în vigoare.

Circulația feroviară este închisă în stația Țăndărei după ce două vagoane din compunerea unui tren de marfă, încărcate cu combustibil lichid, s-au răsturnat, sâmbătă dimineața, la intrare în stația Țăndărei. Echipele de intervenție (ISU și CFR SA) aflate la fața locului intervin pentru ridicarea vagoanelor răsturnate iar circulația feroviară rămâne închisă până la degajarea liniei.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/79604_modificari_in_circulatia_trenurilor_ca_urmare_a_deraierii_unui_tren_de_marfa_la_tandarei.html