BankNews.ro - The Business Republic

Romanii isi pot gasi slujbe in Europa si pe portalul EURES
| Data Publicarii: 12-01-2007

Romanii care vor sa-si gaseasca un loc de munca in oricare din statele membre UE sau ale Spatiului Economic European (SEE) pot accesa portalul EURES, unde angajatorii straini publica ofertele de locuri de munca vacante, informeaza, vineri, Departamentul pentru Munca in Strainatate (DMS). Portalul EURES se foloseste in conditii similare cu ale oricarui alt site de locuri de munca on line. Astfel, dupa ce se acceseaza pagina de internet http://ec.europa.eu/eures, se creeaza un cont de identificare si se completeaza un Curriculum Vitae (CV). Solicitantul isi va cauta apoi un loc de munca in functie de domeniul si tara dorite. In momentul in care aplica la un domeniu din tara aleasa, apar ofertele corepunzatoare existente, pentru fiecare specificandu-se angajatorul, datele de identificare ale acestuia, salariul, conditiile de angajare, precum si tipul de contract, permanent sau temporar.

Exista, de asemenea, in cadrul portalului un serviciu care raspunde intrebarilor aplicantilor in cazul in care acestia intampina dificultati in folosirea lui.

DMS reaminteste ca in statele care au impus Romaniei masuri tranzitorii privind circulatia fortei de munca, accesul la locurile vacante se realizeaza in baza acordurilor bilaterale pe care tara noastra le are incheiate sau in baza legislatiei pentru lucratorii romani. Pentru cele zece state membre ale UE care nu au impus restrictii privind accesul pe piata muncii, lucratorii romani pot sa aplice pentru aceste posturi, fara alte formalitati suplimentare, in aceleasi conditii ca si nativii.

Potrivit unui comunicat al DMS in cele 29 de tari europene care fac parte din UE si din Spatiul Economic European (SEE), inclusiv Elvetia, in data de 10 ianuarie existau peste 737.000 de locuri de munca vacante, care puteau fi ocupate de muncitori din tarile membre UE. Cele mai multe locuri de munca vacante erau in Germania (peste 190.000) si in Marea Britanie (peste 260.000), tari care au restrictionat accesul romanilor pe pietele interne ale muncii, iar oferta cea mai mica venea din Polonia (147) si Estonia (cinci locuri de munca vacante).

Romanii puteau aplica liber pentru peste 126.000 de locuri de munca vacante din Europa, in tari precum Cehia, Finlanda, Suedia, Cipru, Slovenia, Letonia sau Lituania.

EURES este o retea de cooperare care faciliteaza libera circulatie a lucratorilor in Spatiul Economic European. EURES promoveaza mobilitatea geografica si profesionala furnizand informatii, sfaturi si ajutor cetatenilor europeni care doresc sa lucreze intr-o alta tara, la fel si angajatorilor care doresc sa recruteze personal din strainatate. Retea reuneste serviciile publice de munca din toate statele membre ale Spatiului Economic European si alte structuri regionale si nationale care se ocupa de probleme de munca, precum si sindicatele, organizatiile de angajatori si autoritatile publice locale si regionale. Comisia Europeana asigura coordonarea acestei retele.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/8211