BankNews.ro - The Business Republic

Directorul general al CFR SA solicita constructorului FCC Azvi sa finalieze,in iulie,podul feroviar peste Tarnava Mare
Economie | Data Publicarii: 22-05-2018

Directorul General al CFR SA, Ion Gavrila, a cerut constructorilor care lucreaza pe tronsonul Sighisoara - Coslariu o mobilizare mai buna pe santiere pentru a se incadra in graficele asumate, iar reprezentantului FCC Azvi i-a solicitat ca in luna iulie sa finalizeze lucrarile la podul feroviar peste raul Tarnava Mare. Potrivit unei postari a CFR SA pe propria pagina de Facebook, reprezentantul FCC Azvi a anuntat ca va respecta acest termen. Podul feroviar in forma de arc cu o deschidere de 125 metri, situat intre Sighisoara si Atel, asigura legatura cu cele doua tuneluri de cale ferata dubla nou-construite, tunelul Sighisoara (401 m) si tunelul Danes (969 m). Tunelul Sighisoara, finalizat in proportie de 95% si Tunelul Danes, cel mai lung tunel de cale ferata nou-construit in Romania dupa 1989, finalizat in proportie de 92%, permit atingerea vitezei maxime de circulatie de 160 km/h pe o lungime cat mai mare a traseului Sighisoara - Atel. Directorul General al CFR SA i-a convocat pe teren pe toti reprezentantii firmelor de constructii si de consultanta pentru a verifica impreuna evolutia lucrarilor pe santierele operationale de pe traseul Sighisoara - Simeria (173,47 km).

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/83831_directorul_general_al_cfr_sa_solicita_constructorului_fcc_azvi_sa_finalieze,in_iulie,podul_feroviar_peste_tarnava_mare.html