BankNews.ro - The Business Republic

Baltazar: Dobanzile la lei vor scadea usor in 2007
Finante-Banci | Data Publicarii: 10-02-2007

Dobanzile la lei vor scadea usor in 2007Perspectiva in privinta evolutiei dobanzilor, in 2007, este de usoara scadere la imprumuturile in lei, insa ca urmare a majorarii ratei de catre Banca Centrala Europeana cele la moneda europeana ar putea sa cresca, a declarat, vineri, consultantul financiar Bogdan Baltazar. Baltazar estimeaza si o stabilizare a cursului de schimb. "Eu cred intr-o apreciere lina sau chiar o stagnare a cursului leului fata de euro", a declarat el. Consultantul financiar recomanda ca oamenii sa se imprumute in moneda in care isi obtin veniturile. "La noi nu exista inca infrastructura necesara pentru a ne proteja de riscul valutar, precum hadging sau optiuni, nici macar pentru firme", a explicat Baltazar.

In privinta sedintei consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Baltazar crede ca rata dobanzii de politica monetara va fi mentinuta la 8,75%. "Cred ca ii preocupa inflatia si este normal sa ii preocupe", a spus fostul presedinte al BRD-SocGen.

Banca Centrala Europeana (BCE) a pastrat, joi, rata dobanzii la 3,5%, insa discursul presedintelui BCE, Jean-Claude Trichet, a sugerat viitoare majorari ale acesteia si restrictionarea politicii monetare in lunile urmatoare. Trichet a declarat ca ratele sunt scazute si lichiditatea ampla, motive pentru care "vigilenta puternica ramane esentiala", comentariu pe care pietele il interpreteaza ca pe un semn ca ratele dobanzii in zona euro vor creste luna urmatoare.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/8831