BankNews.ro - The Business Republic

Multinationale cu creier romanesc
Afaceri | Data Publicarii: 17-02-2007

Multinationale cu creier romanescCompaniile romanesti si-au facut loc mai greu pe piata internationala in ultimii ani, insa decizia producatorului clujean de lenjerie intima Jolidon de a achizitiona doua marci italiene de renume, la pachet cu mai mult de 100 de magazine, nu a surprins pe multi, noteaza Evenimentul Zilei. Tonul achizitiilor in strainatate l-a dat in 2005 compania Rompetrol, care s-a indreptat spre benzinariile Dyneff din Franta, sau Cuprom, care a achizitionat la finele anului trecut un producator sarb de cupru scos la privatizare. Pe de alta parte, producatorul clujean de lenjerie intima avea deja o prezenta buna la nivel mondial, cateva dintre destinatiile la export fiind Italia, Franta, Ungaria si chiar Israel ori  Africa de Sud.

Dincolo de aceste achizitii, tot mai multe marci locale, Mobexpert, Flamingo sau Domo, au facut primii pasi in afara tarii, prin deschiderea de magazine.

Creste reteaua Jolidon

Ultima dintre mutarile strategice a unei companii romanesti este achizitionarea de catre Jolidon a companiilor Infiore (producator de lenjerie intima) si Emmeci (companie care distribuie angro brandurile Infiore), astfel ca produsele italiene Infiore si Chiaro di Luna vor intra incepand cu luna martie pe piata romaneasca. "Le vom distribui in toate magazinele Jolidon din tara. Produse care se apropie in ceea ce  priveste calitatea si pretul de produsele scoase pana acum de Jolidon", a declarat, pentru EVZ Transilvania, Gabriel Carlig, proprietarul Jolidon.

Infiore este una dintre cele mai cunoscute marci de profil italiene, cu o retea de peste 100 de magazine proprii si afaceri anul trecut  de aproximativ 20 de milioane de euro. "Noi doream sa ne extindem, iar ei au fost de vanzare. Negocierile au inceput in august anul trecut, alaturi de Jolidon concurand si alte companii italiene", explica Carlig. Potrivit sefului de la Jolidon, 35 dintre cele 100 de magazine ale retelei Infiore se vor rebrandui Jolidon incepand chiar din aceasta luna.

Calculatoare

Pionierii Flamingo s-au mai domolit

Deschizator de drumuri peste granite a fost Flamingo, care, incepand cu 1999, si-a infiintat subsidiare la sud de Dunare. Cu cateva luni in urma, retailerul anunta pentru acest an noi tinte in scopul extinderii in Serbia si Croatia, plus consolidarea operatiunilor din Bulgaria, insa preluarea retailerului Flanco a mai domolit procesul. Compania a fost infiintata in 1993 de Dragos Cinca, Marius Ghenea si Dragos Simion.

Electrocasnice

Domo merge la sud

Compania Domo, al doilea retailer dupa cifra de afaceri - specializat in electronice, electrocasnice si IT&C -, a deschis anul trecut cinci magazine de profil in Bulgaria, cu o suprafata totala de 2.400 de metri patrati si 130 de angajati. In total, numarul de magazine ale grupului a ajuns la sapte in Bulgaria, iar afacerile companiei din afara tarii s-au ridicat la trei milioane de euro.

MOBILA

Mobexpert face hipermarket la vecini

Si producatorul de mobila Mobexpert intentioneaza sa-si extinda operatiunile din afara tarii incepand cu acest an. Divizia Office a companiei detine, din 2000, doua magazine peste hotare - in Sofia si Belgrad  - si tot in acest an va fi finalizat si primul hipermarket Mobexpert din Bulgaria. Compania a fost infiintata in urma cu 14 ani si a incheiat anul trecut cu afaceri de 155 de milioane de euro.

Textile

Jolidon a inceput expansiunea cu Budapesta

Compania Jolidon a fost infiintata in 1993, expansiunea sa internationala debutand cu deschiderea in 2000, la Budapesta, a Jolidon Hungary KFT. A urmat Jolidon Italia SRL, la Milano, in 2001,  si Jolidon France SARL, la Paris, in 2003. Grupul  exporta produsele in intreaga lume, avand in 2006 o cifra totala de afaceri de aproximativ 40  de milioane de euro.

Jolidon nu se afla la prima achizitie de acest fel. Compania a achizitionat in 2004 pachetul majoritar al principalului concurent pe piata romaneasca, Argos SA, iar la sfarsitul anului trecut a cumparat si producatorul clujean de textile LCS Conf (fosta Flacara). In ceea ce priveste achizitia LCS Conf, Gabriel Carlig spune ca va reduce productia de lohn la 50%. (Laura Laurentiu)

Petrol

Rompetrol invata franceza

Grupul Rompetrol a achizitionat in 2005 firma Dyneff, care avea o retea de 226 de benzinarii si mai multe depozite in Spania si Franta. Dinu Patriciu, seful grupului, a anuntat ca Rompetrol va deschide primele benzinarii in Franta in luna martie a acestui an sub marca Rompetrol. Iar expansiunea continua. Intre timp, compania romaneasca a anuntat si participarea la privatizarea companiei petroliere Nafta Industrija Srbije (NIS), cea mai mare companie de profil din Serbia, iar recent,  Patriciu a declarat ca este interesat de achizitia unor capacitati de rafinare in Franta sau Italia de o marime cel putin egala cu aceea a Petromidia. Patriciu si-a propus sa-si extinda operatiunile si in zona Balcanilor.

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/9005