Inflatia anuala a coborat in februarie la 3,81%, cel mai jos nivel din ultimii 17 ani, depasind asteptarile analistilor, datorita unei scaderi a preturilor produselor alimentare si nealimentare, care au compensat cresterea tarifelor serviciilor, a anuntat, luni, Institutul National de Statistica. Indicele preturilor de consum (IPC), indicator care masoara inflatia, a urcat in februarie cu 0,04%, sustinuta de o coborare cu 0,03% atat a preturilor alimentelor cat si a produselor nealimentarea. Tarifele serviciilor au urcat in februarie cu 0,38%, arata Insitutul National de Statistica (INS).
Inflatia medie anuala s-a situat, in februarie, la un nivel de 5,8%, arata INS.
Inflatia de baza din care se scad preturile administrate si cele volatile, asa numita inflatia core, pe care banca centrala o considera un semnal pentru politica monetara, a urcat in februarie cu 0,24% fata de luna precedenta.
Potrivit unui sondaj efectuat de NewsIn, analistii financiari estimau, pentru luna februarie, o urcare lunara a inflatiei cu nivele cuprinse intre 0,20% si 0,70%, fata de luna precedenta. In ultima ancheta publicata de Comisia Nationala de Prognoza (CNP), inflatia pentru luna februarie era estimata la 0,3%.
In ianuarie, inflatia a fost de 0,2%, iar cea anuala a coborat la 4%, de la 4,9% la finalul anului trecut. In februarie 2006, preturile de consum au crescut cu 0,24%.
Tinta de inflatie a bancii centrale este de 4%, cu posibilitatea de a oscila intr-un culoar cuprins intre 3% si 5%. La marfurile alimentare, modificari importante de preturi s-au inregistrat la legume si conserve de legume (+1,7%), zahar (+1,2%), fructe si conserve de fructe (+0,8%), produse de morarit si panificatie si lapte si produse lactate (+0,6%). Aceste cresteri au fost compensate de scaderea preturilor la oua (-14,7%) si la carne, preparate si conserve din carne (-0,6%), arata INS.
In cadrul marfurilor nealimentare, cresteri semnificative s-au inregistrat la: tutun si tigari (+1,2%), grupa "alte marfuri nealimentare" (+0,5%), articole chimice (+0,3%). Scaderi de preturi au avut combustibilii (-1,2%), medicamentele (-0,6%), produsele cultural sportive (-0,2%), spune comunicatul INS.
Serviciile au inregistrat o crestere de 0,4% datorata, in principal, cresterii tarifelor la apa, canal, salubritate si reparatii auto, electronice si lucrari foto cu +1,4%, la ingrijire medicala cu +1,1% si la igiena si cosmetica cu +1,0%. Diminuare se poate observa la tarifele de telefonie (-0,4%).
NewsIn