Companiile care primesc ajutor de minimis raporteaza Finantelor rezultatele finantarii
Data publicarii: 28-09-2007 | AfaceriCompaniile care vor primi ajutorul de minimis pentru modernizare si dezvoltare, schema care nu necesita notificarea Comisiei Europene, au obligatia sa raporteze la Ministerul Finantelor rezultatele investitiei, timp de trei ani de la finalizarea acesteia. Guvernul a aprobat miercuri, printr-o hotarare, conditiile acordarii ajutoarelor de minimis pentru dezvoltarea sau modernizarea intreprinderilor.
Ajutorul de minimis reprezinta un ajutor de stat care nu depaseste, intr-o anumita perioada de timp, plafonul prevazut de reglementarile UE. Acest tip de ajutor nu este supus procedurii de notificare catre Comisia Europeana.
Potrivit actului normativ, ajutorul de minimis se acorda de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) sub forma de granturi. Valoarea ajutorului acordat se exprima in forma bruta, adica inainte de deducerea impozitelor directe.
Ministerul Economiei si Finantelor va informa in scris intreprinderile cu privire la valoarea ajutorului si le va informa asupra prevederilor comunitare in domeniu. Ministerul va acorda un nou ajutor de minimis doar dupa ce a verificat ca noua transa nu ridica suma totala a ajutoarelor de minimis, primite timp de trei ani fiscali consecutivi, la un nivel mai mare de 200.000 de euro. Ajutorul nu poate fi fractionat pentru a se incadra in pragul maxim admis.
MEF va verifica la sediul intreprinderilor beneficiare veridicitatea declaratiilor, dar si cheltuielie efectuate de intreprinderi in cadrul schemei. Totodata, intreprinderile beneficiare au obligatia sa transmita MEF anual, timp de trei ani de la finalizarea investitiei, un raport privind efectele finantarii, pana la data de 1 iunie a anului in curs, pentru anul precedent.
Pot beneficia de ajutorul de minimis doar intreprinderile din domeniile industriei prelucratoare, comertului, repararii autovehiculelor si a bunurilor personale si de uz gospodaresc, hotelurile si restaurantele, firmele din domeniile tranzactiilor imobiliare, inchirierilor si cele care presteaza servicii in principal pentru intreprinderi.
Intreprinderile beneficiare trebuie sa fie inregistrate conform legii societatilor comerciale, sa fie incadrate in categoria intreprinderilor mici si mijlocii, sa aiba sediul in Romania si sa isi desfasoare activitatea in Romania. O alta conditie este sa nu fi primit ajutoare de minimis, sau acestea sa nu fi depasit plafonul de 200.000 de euro, pe o perioada de trei ani fiscali consecutivi anteriori datei solicitarii ajutorului.
Pentru a beneficia de acest ajutor, intreprinderile trebuie sa prezinte un plan de investitii care sa reflecte modul in care vor utiliza sumele cerute, sa nu aiba datorii la stat, sa nu se afle in procedura de executare silita, faliment, reorganizare judiciara, dizolvare, inchidere operationala, lichidare si sa nu fi primit un ajutor ilegal.
Cheltuielile eligibile pentru ajutorul de minimis sunt investitiile in active corporale - terenuri sau amenajarea terenurilor, constructii, echipamente tehnologice, dar si investitiile in active necorporale - constituirea intreprinderii, brevete, licente sau marci comerciale.
Durata schemei de ajutor de minimis este de cinci ani, respectiv intre 2007 si 2011, cu posibilitatea prelungirii. Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis este echivalentul in lei a cinci milioane euro, in limita plafoanelor bugetare anuale pe perioada celor cinci ani. Toate costurile eligibile aferente investitiei vor fi considerate fara TVA.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil