Sindicatele anunta ca salariul minim stabilit de Guvern pentru 2008 este de 450 lei
Data publicarii: 17-10-2007 | EconomieMentinerea unui nivel scazut al salariului minim, atat al celui stabilit de guvern, cat si al celui negociat intre sindicate si patronate, va duce la o migratie masiva a fortei de munca si arata "lipsa de respect" fata de angajati, a declarat, miercuri, liderul sindical, Dumitru Costin.
Presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca prin mentinerea salariului minim pe economie la o valoare mult sub salariul mediu, si anume de 450 de lei, guvernul adopta "modelul social sud-american", in care majoritatea lucratorilor traiesc la limita subzistentei si doar cativa sunt foarte bogati. In opinia lui Costin, desi salariul minim pe economie ar trebui stabilit in functie de cosul minim de trai, valoarea stabilita de guvern este cu mult sub acest indicator, calculat de sindicate in jurul valorii de 650-700 de lei.
Totodata, liderul sindical a precizat ca, in 2000, guvernul semnat Carta Sociala Europeana, prin care se angaja ca, intr-un timp scurt sa ajusteze diferenta dintre cele doua salarii, astfel incat valoarea salariului minim sa reprezinte 60% din salariul mediu pe economie. In prezent, ponderea salariului minim in cel mediu este sub 30%. In acelasi timp, prin programul de guvernare, actualul executiv promisese, bazandu-se pe prognozele macroeconomice, ca salariul minim va ajunge la 654 de lei, in 2008.
Costin a mai spus ca, ghidandu-se dupa valoarea mica a salariului minim propusa de guvern, de 450 de lei, patronatele nu sunt nici ele de acord sa ofere, la negocierea contractului colectiv de munca la nivel national, un salariu minim care sa depaseasca 460 de lei, in 2008. Majorare cu doar 4,5% fata de anul curent, care, in opinia sindicatelor, acopera doar inflatia si care nu reflecta evolutia economica buna din ultima perioada.
Consecinta imediata a acestei politici salariale este, in opinia lui Costin, o migratie din ce in ce mai masiva a fortei de munca, in special a celei calificate si cu studii superioare, peste hotare, si inlocuirea acesteia cu lucratori din tarile extracomunitare, angajati care nu vor genera contibutii sociale la buget. Presedintele BNS a explicat ca muncitorii din tarile extracomunitare provin, pe de o parte, din tari cu care Romania are semnate tratate de returnare in tata de origine a contributiilor sociale pe care acestia le-au platit in Romania, la intoarcerea in tara respectiva. Pe de alta parte, lucratorii din aceste tari sunt dispusi sa lucreze la negru, fara a mai plati contributiile la stat.
Sindicalistii au acuzat, totodata, si patronii care nu stiu sa-si construiasca o afacere, nu stiu sa perfectioneze si sa promoveze resursa umana. Costin a mai atras atentia si asupra faptului ca Programul Operational pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, prin care UE acorda Romaniei 3,5 miliarde de euro pentru perfectionarea fortei de munca, nu a fost aprobat de Comisia Europeana din cauza "incompetentei" celor de la Ministerul Muncii. "Avem un guvern iresponsabil, al hotilor si al sarlatanilor si niste patroni nerusinati care vor sa se imbogateasca pe spinarea angajatilor", a conchis liderul sindical.
Sindicatele si patronatele au inceput, in urma cu sase saptamani, negocierile pentru stabilirea valorii salariului minim pe economie pentru anul 2008. Dupa mai multe intalniri, in urma carora nu au ajuns la o intelegere si federatiile patronale nu au reusit sa se inteleaga intre ele asupra salariului minim, sindicatele le-au dat ultimatum pana la 22 octombrie sa vina cu o varianta de salariu, altfel amenintand cu proteste. Reprezentantii sindicatelor sustin, ca dupa ce guvernul a propus pentru anul 2008 un salariu minim de 450 de lei, patronatele oscileaza in jurul valorii de 460 de lei. In 2007, salariul minim stabilit de guvern este de 390 de lei, iar cel negociat intre sindicate si patronate este de 440 de lei, respectiv 880 de lei, pentru studii superioare.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide
- EY lanseaza inteligenta artificiala autonoma la nivelul intregii organizatii
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare