E.ON Gaz Romania estimeaza o scumpire a gazelor cu circa 30 la suta, in 2008
Data publicarii: 17-12-2007 | EconomieE.ON Gaz Romania confirma faptul ca, incepand de anul viitor, preturile gazelor naturale vor trebui sa se majoreze pentru a putea asigura cantitatile de gaze naturale necesare consumatorilor din Romania, fiind asteptate majorari de circa zece la suta incepand din ianuarie 2008 si de aproximativ 30 la suta pentru intreg anul 2008, conform unui comunicat al companiei.
'Ca urmare a cresterii preturilor gazelor naturale din import, pretul final al gazelor la consumatori va trebui sa se majoreze cu circa zece la suta incepand din luna ianuarie 2008. O majorare de aproximativ 30 la suta este de asteptat pentru intreg anul 2008', a declarat Achim Saul, presedintele Consiliului de Administratie al E.ON Gaz Romania.
Acesta a subliniat ca in Romania consumatorii sunt aprovizionati cu gaze naturale din productia interna (aproximativ 60 la suta) si cu gaze naturale importate (aproximativ 40 la suta). Pretul gazelor naturale comercializate pe pietele internationale este legat, prin intermediul unor formule de determinare a pretului, de pretul petrolului comercializat pe pietele internationale.
'In ultimele luni, pretul petrolului pe pietele internationale si-a continuat tendinta ascendenta. Pretul gazelor naturale urmeaza aceeasi tendinta ascendenta. Prin urmare, incepand cu 1 ianuarie 2008 preturile gazelor naturale de import vor creste si pentru Romania cu aproape 20 la suta, iar pana la sfarsitul anului 2008 se asteapta cresteri de aproximativ 60 la suta, daca pretul petrolului isi mentine acelasi nivel ridicat', a adaugat Achim Saul.
Presedintele Consiliului de Administratie al E.ON Gaz Romania a mai explicat ca 'de regula, modificarile pretului de achizitie al gazelor naturale, fie ca e vorba de cresteri sau scaderi, si indiferent de originea gazelor naturale, se reflecta in pretul gazelor naturale pentru consumatorii din Romania. Prin urmare, evolutiile de pe pietele internationale din ultima perioada vor avea, din pacate, un impact si asupra preturilor gazelor naturale pentru consumatorii din Romania'.
In cazul in care pretul gazelor naturale pentru consumatori nu va fi majorat astfel incat sa reflecte cresterea costurilor de achizitie a gazelor naturale incepand de la 1 ianuarie 2008, Saul avertizeaza ca 'va fi serios afectata capacitatea noastra de a asigura cantitatile necesare de gaze naturale pentru consumatori, deoarece nu vom mai putea achizitiona gaze naturale de pe pietele internationale. Nimeni nu poate vinde gaze naturale la un pret de vanzare inferior pretului de achizitie al acestora. In consecinta, este posibil ca furnizarea catre unii consumatori sa trebuiasca sa fie redusa sau sistata chiar si in zile friguroase, din cauza faptului ca nu vor fi cantitati de gaze naturale suficiente pe piata romaneasca'.
Din pretul total, pe care consumatorul trebuie sa il plateasca, companiei E.ON Gaz Romania ii revin aproximativ patru la suta pentru serviciile de furnizare. Restul de 96 la suta constituie costuri externe, si anume, in principal costuri de achizitie a gazelor naturale, pe care companiile nu le pot influenta. Daca nu obtine majorarea necesara a pretului la consumatori, E.ON Gaz Romania are doua optiuni, fie sa se confrunte in scurt timp cu probleme financiare foarte grave, deoarece marja noastra reglementata de patru nu permite companiei sa acopere cresterile de pret de 10 - 30 la suta, fie sa reduca importurile de gaze naturale.
Aducerea companiei in dificultati financiare grave nu constituie o alternativa, deoarece acest lucru ar insemna ca celor 1,3 milioane de consumatori, in principal consumatori casnici, sa nu li se mai poata furniza in curand cu gaze naturale. Astfel, E.ON va fi obligata sa reduca importurile. Acest lucru, insa, va duce la un deficit de gaze naturale, in special in iarna anului 2008 si la imposibilitatea de a mai asigura consumatorilor cantitatile necesare de gaze naturale.
Rompres
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie